Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, Teleorman, va fi reabilitat cu bani europeni Imprimare
Sanatate
Luni, 05 Noiembrie 2012 08:51

          Alocuţiunea premierului Victor Ponta cu ocazia semnării ordinului de începere a lucrărilor de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, Teleorman

 

      Liviu Dragnea: O sa semnez acum ordinul de începere a lucrărilor şi, peste doi ani, tot ca prim-ministru, să veniţi aici, să vedeţi cum arată un spital modern, început în mandatul dumneavoastră (...).

      Victor Ponta: Eu am vrut să fiu de faţă să fiu sigur că se întâmplă lucrul acesta, în calitatea actuală de prim-ministru şi în calitatea pe care încă o mai am, câteva zile, de ministru al sănătăţii. În mod sigur, în 2014, la inaugurare, nu vreau să mai fiu ministrul sănătăţii. Însă am vrut, în primul rând, să vă mulţumesc dumneavoastră şi tuturor cadrelor care lucrează în spital, pentru că au reuşit în anii aceştia să lucreze în nişte condiţii foarte grele. N-au plecat în Franţa, în Irlanda, în Germania, nu şi-au căutat, până la urmă, o viaţă mai bună la care aveau dreptul, şi au rămas aici ca să îşi servească judeţul, oraşul. Mă bucur că acum au un orizont de timp foarte clar: peste doi ani sper să lucreze cu toţii într-un spital care să arate ca în Franţa sau ca în Germania.

                


 

Acum, datoria mea este să ne apropiem cu salariile de Franţa şi de Germania, ceea ce nu va fi la fel de uşor. Însă cred că pentru Alexandria şi pentru Teleorman este, într-adevăr, un lucru extrem de important. O spun tot timpul: fără sănătate şi fără educaţie nu există nici o ţară care să aibă viitor.
Mă bucur, cu atât mai mult, cu cât bani de la bugetul de stat sunt puţini în acest proiect, cea mai mare parte vin din Programul Operaţional Regional şi nimic nu mă bucură mai tare decât să facem lucruri bune cu bani europeni, pentru că banii de la buget, întotdeauna parcă, sunt prea puţini. Nu pot decât să îmi doresc ca 24 de luni să fie 24 de luni, să nu fie 24 de luni ca în alte proiecte, ci să fie cu adevărat. Sunt convins că managerul şi tot personalul veţi sta cu ochii pe constructor, ca lucrurile să se desfăşoare la timp. În funcţie de modul de desfăşurare, se fac şi decontările pentru.../.
Liviu Dragnea: Şi Consiliul Judeţean, în primul rând, supraveghează lucrările.
Victor Ponta: Sigur că şi dumneavoastră daţi om parte importantă din bani, aşa încât, da. Sper, peste doi ani, să vin să văd medici, asistenţi, asistente, care să lucreze într-un loc pe care-l merită. Mai puţini bolnavi nu pot să spun, din păcate, acesta e un lucru care nu ţine de noi, dar pot să se însănătoşească mai repede, pot să se întoarcă mai repede la familii, putem să aglomerăm mai puţin Bucureştiul - că asta discutam cu domnul doctor, să nu mai ducem oamenii, îi urcăm în salvări, îi trimitem la Bucureşti. Şi, nu pot decât să vă felicit, domnule preşedinte. Nu ştiu dacă mai apucaţi să mai semnaţi ceva ca preşedinte...
Liviu Dragnea: Cred că nu.
Victor Ponta: Ministru la sănătate n-o să fiţi dar, în viitorul guvern, alături de mine, sper să facem cât mai multe lucruri bune pentru sănătate, pentru educaţie şi pentru ceea ce oamenii au nevoie. Vreau încă o dată să vă mulţumesc celor care lucraţi aici zi de zi. Eu vin în vizită, văd ceva şi plec, dumneavoastră staţi aici zi de zi şi vă ocupaţi de bolnavi. Şi, prin dumneavoastră, (vreau) să le mulţumesc tuturor celor din ţară care rezistă în momentele astea grele. Nu ştiu câţi de mulţi bani o să avem în plus, dar măcar mai multe mulţumiri cred că meritaţi şi felicitări pentru tot ce faceţi.
Liviu Dragnea: Mai am o observaţie de făcut, care vine şi în sprijinul unui obiectiv esenţial, inclusiv al premierului Victor Ponta, şi anume descentralizarea şi transferul de proprietate către autorităţile locale. Dacă această clădire n-ar fi fost transferată la Consiliul Judeţean, acest proiect nu exista. Pentru că noi nu puteam să aplicăm, să facem o finanţare europeană, neavând proprietatea clădirii. Acesta este un exemplu de cât de eficientă este descentralizarea, să transmitem la autorităţile locale cât mai multe competenţe şi imobile. Vă mulţumim mult.

***


Declaraţii de presă ale premierului Victor Ponta cu ocazia semnării ordinului de începere a lucrărilor de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, Teleorman

Reporter: În ultima perioadă aţi mai comunicat în mod instituţional cu preşedintele Traian Băsescu?
Victor Ponta: Sigur că da.
Reporter: Pe ce teme?
Victor Ponta: Pe toate temele care ţin de activitatea instituţională între preşedinte şi primul-ministru. După cum ştiţi foarte bine, sunt acţiuni de politică externă, sunt decrete pe care trebuie să le semnăm amândoi. Nu se pune problema vreunui blocaj.
Reporter: Mâine este ziua dumnealui. Aţi pregătit un cadou?
Victor Ponta: Nu, dar cred că e normal şi civilizat, între instituţii... În mod sigur, serviciul de protocol al Guvernului va transmite mâine scrisoarea de felicitare.
Reporter: Marţi vine FMI. Care sunt principalele teme de discuţie cu cei de la Fond, având în vedere că nu e misiune de evaluare?
Victor Ponta: Nu, nu e misiune de evaluare. După cum ştiţi, ultima şedinţă a board-ului FMI a aprobat în unanimitate scrisoarea de intenţie a Guvernului. Lucrul acesta s-a simţit imediat. Sigur, nu se creează ştiri, dar e important. În urmă cu trei zile, cred, pe piaţa financiară, România, Ministerul de Finanţe, a împrumutat 1,5 miliarde de euro cu cea mai mică dobândă pe care am avut-o vreodată, în jur de 5%. Deci, să zic că această recunoaştere a modului în care am reuşit să ţinem toate obligaţiile de macrostabilitate se reflectă şi într-un cost mai mic pentru împrumuturi, adică plătim mai puţin dobânzi. De unde? Tot din banii noştri pentru spitale, pentru şcoli. În rest, cu Fondul Monetar Internaţional în mod sigur o să începem deja discuţiile pentru ceea ce înseamnă bugetul anului viitor.
Reporter: E gata proiectul?
Victor Ponta: Nu este gata, însă liniile principale, strategia fiscală şi modul în care vedem construcţia bugetului sunt aproape finalizate. Însă, conform legii, şi până la urmă aşa cum e şi de bun-simţ, noul guvern - eu îl consider al USL, dar poate fi, nu ştiu, PDL-PPDD - noul guvern, în 15 zile, trebuie să prezinte bugetul Parlamentului. De aceea, cred că e foarte important: pe 9 decembrie vor fi alegeri, pe 10 sper ca preşedintele să ia act de rezultatul alegerilor şi să desemneze premierul pentru noul guvern. Pentru că, uitaţi-vă, când vorbim de noul buget, vorbim de modul de funcţionare al spitalelor, vorbim de şcoli, vorbim de administraţiile publice locale. Nu cred că cineva îşi mai poate permite să stăm, aşa, să ne jucăm de-a şoarecele şi pisica între politicieni. Oamenii au nevoie să ştie, de la 1 ianuarie, ce bani au pentru funcţionarea instituţiilor.
Reporter: Cine va fi noul ministru al sănătăţii, dacă va câştiga USLl alegerile?
Victor Ponta: La această întrebare n-o să vă răspund, în acest moment. Pot să vă spun, sigur, că n-o să fiu eu. Asta, da.
Reporter: Spuneaţi că veţi fi în continuare ministru al sănătăţii doar pentru câteva zile. Cine o să fie noul ministru al sănătăţii?
Victor Ponta: O să discut cu domnul Arafat, cel care, practic, a condus Ministerul Sănătăţii în această perioadă, şi o să luăm o decizie săptămâna viitoare.
Reporter: Referitor la linii şi principii directoare ale bugetului de stat, este posibil ca, de anul viitor, să avem pentru sănătate un procent mai mare alocat?
Victor Ponta: Este nu posibil, este absolut necesar, şi acesta este angajamentul şi la ceea ce lucrează domnul Arafat cu domnul Florin Georgescu. Anul viitor trebuie să avem un buget realist al sănătăţii, pentru că anul ăsta nu a fost realist. De aceea am spus că s-au terminat banii în septembrie. Degeaba le spui medicilor că n-o să aibă 40 de mii, o să aibă 20 de mii de bolnavi. Tot 40 de mii o să aibă, aşa încât ceea ce e absolut necesar este, anul viitor, să avem un buget realist. Cei de aici, de la spital, de la spitalele care ţin de Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Sănătate... Nu e cum vrem noi, că noi vrem să se cheltuiască 100 de lei, dar ei cheltuiesc 200, pentru că au bolnavi, au medicamente de plătit, au lucrări de investiţii. Or, ceea ce eu mă oblig şi este absolut important - nu ţine numai de ce îmi doresc eu, ci de ceea ce merită aceşti oameni - este să aibă, într-adevăr, în buget, toţi banii până la sfârşitul anului. Nu să se trezească în luna septembrie că nu mai au bani sau, uite, cum spunea domnul director, 250 de miliarde datorii. Ce facem? Iar acumulăm datorii, iar tot ne învârtim aşa, într-un cerc vicios. Deci asta este obligaţia mea: ca, anul viitor, sistemul medical să aibă o bugetare realistă, bazată nu pe ce ne dorim, ce-şi doreşte cineva de la Ministerul de Finanţe, ci pe ce se întâmplă în realitate. Avem încă un grad foarte mare de îmbolnăvire, pentru că avem condiţii de muncă, condiţii de alimentaţie, condiţii de viaţă mai rele decât în Uniunea Europeană. Şi, evident, fac tot ce pot să-i conving pe medici, pe cei mai tineri şi pe cei mai puţin tineri, pe asistente, să rămână, totuşi, în România. Dar, la un moment dat, e viaţa lor. Decât să stea aici pe un salariu de 10 ori mai mic şi să mai fie şi certaţi tot timpul, cred că măcar mai mult respect pentru nişte oameni care muncesc în nişte condiţii foarte grele - asta putem să facem, asta nu ne costă foarte mult.
Reporter: Pentru că suntem la un proiect de reabilitare a unui spital: ştiţi, cumva, câte astfel de proiecte există în derulare la nivel naţional şi câte ar putea să mai...?
Victor Ponta: Pe această regiune de dezvoltare ştiu că este principalul proiect pe sănătate prin Programul Operaţional Regional. Din câte ştiu, mai este (un proiect) la Târgovişte, nu? Dar acesta este cel mai mare. Sunt peste 80 de milioane de lei cofinanţare Program Operaţional Regional - Consiliu Judeţean. Ceea ce am încercat, şi reuşim, pentru 2013 este să includem şi unităţile medicale, spitalele în special, în programul de reabilitare termică finanţat de Uniunea Europeană. Pentru că o mare problemă a spitalelor, nu doar aici, este costul încălzirii iarna. Cu geamurile, aţi văzut că sunt (...) geamuri vechi de 35 de ani. Când vine frigul şi vine factura la spital... Banii aceia am putea să-i folosim pentru altceva. Vă mulţumesc, o zi bună!

 

 

 

Guvernul Romaniei – Biroul de presa