Coincidenţă bizară: Ionuţ Chirilă a fost instalat antrenor la CSMS Iaşi după o discuţie cu V. Ponta Imprimare
Sâmbătă, 30 August 2014 20:09
  • CSMS Iaşi, club finanţat de primarul PSD Gheorghe Nichita, l-a numit antrenor principal pe Ionuţ Chirilă, cel autodeclarat "prieten cu Victor Ponta"
  • Decizia celor de la Iaşi vine la doar zece zile după ce Chirilă şi primul-ministru au fost surprinşi având o conversaţie în tribunele Naţional Arena, la meciul Steaua - Ludogoreţ (1-0), din prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor
  • Clubul CSMS Iaşi trăieşte aproape exclusiv din banii primăriei lui Nichita, membru influent în partidul condus de Victor Ponta şi politician contestat pentru felul în care direcţionează banii publici către fotbal
  • Coincidenţa de acum este la fel de mare precum cea din noiembrie 2013, atunci când Ponta s-a întâlnit cu 10 oficiali ai cluburilor din Liga I, dar şi cu Gino Iorgulescu în noaptea ce a precedat alegerile LPF

               

 

    Ionuţ Chirilă a fost prezentat joi drept noul antrenor al echipei CSMS Iaşi, club finanţat din banii primăriei conduse de către PSD-istul Gheorghe Nichita. Instalarea lui Chirilă s-a produs la zece zile după ce antrenorul a fost surprins discutând cu Victor Ponta, prim-ministrul României şi preşedinte PSD, în tribunele Naţional Arena în timpul partidei Steaua – Ludogoreţ.

Acestea sunt faptele concrete, iar o serie de alte indicii solide întăresc ideea unei posibile implicări a lui Ponta în numirea antrenorului care l-a înlocuit pe Marius Lăcătuş la Iaşi.

Chestionat a doua zi după momentul discuţiei cu Ponta, Ionuţ Chirilă a refuzat, râzând, să spună dacă l-a rugat pe premier să îl ajute să îşi găsească o echipă "nu pot să vă spun ce am discutat cu el, însă suntem prieteni de multă vreme", iar în cursul zilei de azi nu a putut fi contactat pentru a răspunde întrebărilor. A făcut-o însă Florin Prunea, preşedintele CSMS Iaşi.

 

 

Legăturile dintre CSMS Iaşi, prin reprezentanţii săi, şi prim-ministrul României nu sunt ascunse, ba chiar promovate. Contactat de ProSport pentru a comenta apropierea dintre Ionuţ Chirilă şi Victor Ponta, preşedintele Florin Prunea a avut o replică interesantă. "Sunt mândru că antrenorul echipei noastre vorbeşte cu domnul Ponta. Şi eu vorbesc cu el uneori, îl cunosc, e un om deosebit. Chirilă, dacă a fost văzut vorbind cu el, înseamnă că are un cerc de prieteni foarte buni", a spus oficialul ieşenilor. Chiar şi discursul lui Ionuţ Chirilă din momentul prezentării a avut o nuanţă de discurs politic, antrenorul menţionând şi numele primarului. "Mă bucur că m-am alăturat acestui proiect frumos în care toată suflarea Iaşiului încearcă să dea o echipă de nivelul acestui oraş, unul din primele trei în România ca istorie şi cultură. Alături de preşedintele Prunea, un conducător de valoare europeană, şi de primarul Nichita vrem să construim o echipă puternică", a spus Ionuţ Chirilă. Preşedintele clubului din Iaşi, Florin Prunea, a spus pentru ProSport că este firesc ca numele primarului să apară în discursul noului antrenor pentru că fără Gheorghe Nichita clubul nu ar exista: "Mi se pare perfect normal ca numele primarului să fie menţionat în cadrul conferinţei de presă. Dacă nu exista el, probabil că noi nu am mai avea resursele financiare de acum".

Fostul antrenor al clubului, Marius Lăcătuş, a fost rezervat în declaraţii, însă a mărturisit că "Eu nu merg cu gândurile atât de departe. Cred că rezultatele au fost cele care au dus la demiterea mea de la echipă, nu altceva. Deşi, dacă ar fi să ne uităm la meciurile pe care le-am jucat, meritam mai mult. Nu am făcut o figură atât de rea. Până la urmă, când nu aduni puncte la o echipă, cine e primul căruia i se taie capul? Antrenorul! Asta e viaţa. Sincer să fiu, nu vreau să comentez decizia şi nici ideea că aş fi fost schimbat politic".


Clubul de fotbal, controlat timp de zece ani de primăria PSD-istului Nichita

Istoria recentă a clubului de fotbal din Iaşi este legată de numele lui Gheorghe Nichita. Sub actuala denumire, clubul există din 2010, atunci când Poli Iaşi a intrat în insolvenţă şi a fost desfiinţat. Noul club a fost format din fuziunea echipelor Tricolorul Breaza şi Navobi Iaşi, iar pe site-ul oficial al lui CSMS figurează drept sponsor principal chiar Primăria Municipiului Iaşi. Nichita este prezentat de presa locală drept „fanul numărul 1 al echipei”, primarul fiind cel care a organizat în sediul Primăriei prezentarea oficială a echipei înainte de startul actualei ediţii de campionat. 

Potrivit Adevărul, în bugetul Primăriei Iaşi pe 2013, clubul de fotbal a avut alocată suma de 1.000.000 de euro. "Restul bugetului, estimat, potrivit unor surse, la 2,5 milioane de euro, este format din sponsorizări venite fie din partea societăţilor din subordinea Primăriei Iaşi, fie a unor investitori locali din mediul privat", scria sursa citată la începutul lunii august 2014. Acuzat de adversarii politici, dar şi de cetăţenii Iaşiului, că susţine cu bani publici echipa de fotbal, Nichita a refuzat de-a lungul timpului să ofere informaţii clare cu privire la sumele alocate către fotbal. Întrebat la startul acestui sezon care au fost sumele cu care Primăria a contribuit la noua campanie de achiziţii, Nichita a dat un răspuns tragi-comic: " Nu avem o astfel de evaluare dintr-un motiv foarte clar: clubul de fotbal nu este o investiţie precum pasajul de la Octav Băncilă (n.r. - şantier pentru un pasaj suprateran în Iaşi). Sunt contracte confidenţiale, trebuie să păstrăm o atmosferă corectă la club. Nici la Manchester United sau la Barcelona nu se ştie exact pe cât joacă fiecare fotbalist". 


În tot mandatul său, Gheorghe Nichita nu a acordat interes culturii, ci doar fotbalului
Cristian Adomniţei, membru PNL, rival politic al lui Gheorghe Nichita



Primarul Iaşiului este o prezenţă constantă în vestiarul echipei, acolo unde sărbătoreşte alături de jucători succesele clubului. Momentul de bucurie de după promovarea în Liga I, în 2014. Foto: Mediafax


Coş de trei puncte. Nichita îl susţine pe Ponta: "Are responsabilitate, este hotărât şi ajută oamenii cu probleme"

Figură marcantă în PSD, Nichita este primar al Iaşiului din 2003, atunci când l-a înlocuit pe demisionarul Constantin Simirad. În iunie 2004 a câştigat alegerile la Primărie cu 59,24% din voturi în turul doi, iar doi ani mai târziu a fost ales vicepreşedinte al PSD pentru Regiunea Nord-Est. Al doilea mandat la Primăria Iaşi a fost câştigat în 2008, atunci când a obţinut 54,2% din voturi în turul doi. Mandatul în curs a fost obţinut în 2012, atunci când Nichita a obţinut 59,4% din voturi. Recent, primarul şi-a arătat suportul faţă de candidatura lui Victor Ponta la Preşedinţie. "Victor Ponta are responsabilitate, este hotărât, cunoaşte oamenii şi atunci când aceştia au probleme îi ajută. Sunt convins că e omul de care România are nevoie în acest moment. Eu îl voi sprijini cât pot de mult ca om politic, arătându-le oamenilot toate lucrurile bune pe care Ponta le-a făcut", a spus primarul Iaşiului. Apropierea dintre cei doi a avut, de-a lungul timpului, şi legături cu sportul. Cei doi s-au afişat împreună fie la etapele Campionatului Naţional de Raliuri, acolo unde Ponta a concurat, fie cu ocazia unui meci demonstrativ organizat cu prilejul desemnării Iaşiului drept Oraş European al Sportului în 2010.


Noaptea devoratorilor de... "publicitate". Ponta şi Dragnea, întâlnire nocturnă cu preşedinţii de club care l-au ales pe Gino Iorgulescu

Implicarea lui Victor Ponta în problemele fotbalului românesc nu s-ar afla la primul episod. Primul-ministru a participat în noiembrie 2013, alături de vicepremierul Liviu Dragnea, la o întâlnire care a stabilit soarta alegerilor de la Liga Profesionistă de Fotbal. Primii doi oameni din Guvern s-au întâlnit în noaptea ce a precedat alegerile cu reprezentanţii a 10 cluburi din Liga I la un hotel din Bucureşti, acolo unde a fost stabilită strategia pentru votul de a doua zi. Evident, favoritul celor doi, Gino Iorgulescu, a câştigat alegerile LPF şi l-a scos din peisajul fotbalistic pe Dumitru Dragomir. Acesta din urmă a şi comentat implicarea politicului în fotbal, asta după ce semnalase încă de la începutul cursei pentru şefie că un astfel de lucru se va întâmpla. "Îi felicit pentru cum au lucrat. Şi dacă m-a deranjat întâlnirea lor cu Ponta şi Dragnea, eu sunt atât de mic, iar ei aşa de tari încât dacă mai vorbesc ceva şi îi supăr îmi e teamă că păţesc precum Condescu. Mai bine merg pe blat", spunea Dragomir în toamna anului trecut. Prim-ministrul a comentat la rându-i informaţiile cum că ar fi contribuit decisiv, prin discuţiile de la întâlnirea cu pricina, la instalarea lui Gino Iorgulescu: "Nu m-am implicat, însă nici nu mi-am ascuns dorinţa de schimbare", spunea acesta.

ProSport a trimis o serie de întrebări pentru Victor Ponta, însă Biroul de Presă al Guvernului României nu a oferit un răspuns până la ora publicării acestui articol

Gheorghe Nichita nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima părerea cu privire la subiectul acestui articol.






**  sursa   :-- http://www.prosport.ro/sport-life