Fed. Rom. de Canotaj inaugurează sâmbătă, 17 mai 2014, Hotelul din cadrul Bazei Nautice Dorobant Imprimare
Sporturi individuale
Sâmbătă, 17 Mai 2014 12:33

    Federaţia Română de Canotaj inaugurează sâmbătă, 17 mai 2014, Hotelul din cadrul Bazei Nautice Dorobanţ, situată în comuna Aroneanu – Iaşi.

                    

   Evenimentul va începe la ora 12:30 şi va fi onorat cu prezenţa de domnul Victor Ponta, prim-ministrul României, de doamna Gabriela Szabo, ministrul tineretului şi sportului, de doamna Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, precum şi de personalităţi ale vieţii politice şi sportive.
Federaţia Română de Canotaj a primit în folosinţă gratuită Baza Nautică Dorobanţ în anul 2004, prin HG 1274/13 august 2004, pentru o perioadă de 49 de ani. Înfiinţată în 1983 la dispoziţia Partidului Comunist, baza este situată pe malul Lacului Dorobanţ, beneficiază de pistă de canotaj şi ocupă o suprafaţă de 16.269 metri pătraţi.
În momentul preluării de FR de Canotaj, baza era într-o stare avansată de degradare, iar hotelul era blocat de un contract de închiriere pe care federaţia a reuşit să-l anuleze după patru ani de procese. După rezilierea contractului si evacuarea chiriaşului, s-a deschis posibilitatea începerii unor lucrări de modernizare la hotel, iar după 4 ani, cu implicarea directă a MTS, FR Canotaj a reuşit să-l transforme într-un hotel modern, cu camere cu grup sanitar propriu dotate corespunzător cu TV, aer condiţionat, acces internet, cantină-restaurant.


În zona hotelului există şi turnul de sosire, care se află în proces de reabilitare, astfel că sunt create toate condiţiile pentru a readuce competiţii de canotaj la Iaşi.