Simona Halep s-a vaccinat astazi impotriva Covid19! Imprimare
Miercuri, 24 Februarie 2021 10:55

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare, jucând un sport şi interior

Simona Halep, revenita de cateva zile in tara dupa sfertul de finala de la Australian Open, invinsa de Serena Williams, s-a vaccinat astazi impotriva Covid19 la Institutul Cantacuzino. Sportiva noastra a anuntat de o perioada buna de timp ca se va vaccina, considera utila aceasta imunizare, iar astazi ea a reusit sa treaca de prima doza a vaccinarii.

Totodata, zilele trecute o alta sportiva importanta a Romaniei, Larisa Iordache a dat un semnal de incurajare in privinta vaccinarii, postand cateva imagini de la momentul vaccinarii pe retelele de socializare, si exprimandu-si bucuria in acest sens.

“Mie mi-a fost teamă de acest virus încă din martie, m-am protejat foarte mult, am încercat să mă izolez cât am putut de mult, am stat în casă, chiar şi la Constanţa am fost mai rar, dar din nefericire l-am luat. Mi-a fost teamă vreo 10 zile, dar apoi am văzut că totul e ok. Sfatul meu ca toată lumea să se protejeze pentru că nu se ştie cum acţionează de la om la om. Eu mă bucur că nu am avut simptome mari”, spunea anterior jucătoarea de tenis.

Simona va continua sa joace la turneul de la Dubai, care il detine, renuntand sa participe asa cum a anuntat initial la Doha.