Formula 1 (abreviată F1) este o întrecere de automobilism care se organizează anual sub forma a două campionate mondiale, care au loc în paralel, ambele fiind patronate de Federația Internațională a Automobilului (FIA).

         Drepturile comerciale în Formula 1 sunt deținute de compania Alpha Prema.

     Numele de Formula provine de la faptul că toate echipele înscrise în campionat trebuie să își construiască mașinile (cunoscute și sub numele de monoposturi) după un anumit regulament, o formulă pe care o decide FIA. Cifra 1 provine de la faptul ca întrecerea este catalogată drept cea mai prestigioasă formulă organizată de FIA.

    Cele două campionate sunt Campionatul Mondial al Piloților (engl: World Drivers' Championship) și Campionatul Mondial al Constructorilor (engl. World Constructors' Championship). În actuala ediție a campionatului participă 12 echipe și 24 piloți.

Formula 1 este un sport cu mare trecere la public. Toate etapele campionatului sunt televizate în mai mult de 200 de țări, numărul celor care privesc anual întrecerea fiind depășit doar de numărul celor care urmăresc meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, competiții care se organizează o dată la patru ani.

În Campionatul Mondial de Formula 1 pot participa doar piloții care au primit din partea FIA o superlicență. Pentru a primi superlicența, un pilot trebuie să fi participat în campionatele inferioare Formulei 1 cum ar fi Formula Ford, Formula Renault, Formula 3, GP2 și să fi parcurs un anumit număr de kilometri într-un monopost de Formula 1 în mai multe zile consecutive.

Campionatul se desfășoară pe baza unui regulament tehnic și a unuia sportiv, ambele întocmite de FIA și care se pot modifica din timp în timp. Chiar dacă aceste regulamente impun limite, există mult spațiu de mișcare din partea echipelor, astfel că anual sunt investite sute de milioane de dolari în cercetare și dezvoltare. Bugetele echipelor nu sunt făcute publice, dar se zvonește că echipele de top au bugete ce sunt în jurul a, sau trec de, 500 de milioane de dolari anual.

Spre exemplu motoarele sunt limitate la 2.400 cmc, în configurația cilindrică V8 la 90 de grade, dar nu există limitări la nivelul puterii acestora (care este în medie 800 CP). Există însă din 2007 încolo o limită la nivelul turațiilor pe minut la 19.000.

Formula 1 este un sport deosebit de periculos. Zeci de piloți, oficiali de traseu și chiar spectactori au decedat în urma unor accidente produse din 1950 încoace, printre care nume celebre ca Peter Collins, Wolfgang von Trips, Jochen Rindt, Ronnie Peterson, Gilles Villeneuve sau Ayrton Senna.

Cum se desfășoară un Mare Premiu

Un Mare Premiu este extins pe durata a trei zile, timp în care au loc antrenamentele libere, sesiunea de calificări și cursa propriu-zisă. Întrecerea are loc doar pe circuite special amenajate pentru curse și care sunt închise circulației publice.

Antrenamentele libere au loc vinerea (două sesiuni) și sâmbăta (o sesiune). Cele două sesiuni de vineri durează 90 de minute, iar sesiunea de sâmbătă 60. În timpul lor piloții au dreptul să parcurgă câte ture de circuit doresc. În timpul sesiunilor de vineri echipele pot nominaliza un al treilea pilot pe lângă cei doi "de cursă", dar nu pot folosi mai mult de două monoposturi simultan.

Sesiunea de calificări are loc sâmbăta după-amiaza, iar scopul ei este de a stabili grila de start pentru cursa de duminică. Sesiunea durează aproximativ o oră și este împărțită în trei etape.

În prima etapă - care durează douăzeci de minute - participă toți piloții, numărul de tururi de circuit pe care aceștia îl parcurg fiind nelimitat. În clasamentul etapei se ține cont de cel mai rapid tur parcurs de fiecare pilot în parte. La finalul celor douăzeci de minute șapte piloți, cei cu cei mai slabi șapte timpi, sunt eliminați, ei urmând a ocupa locurile 18 - 24 pe grila de start.

A doua etapă a sesiunii de calificări ține cincisprezece minute, la ea participând doar cei șaptesprezece piloți rămași, timpii obținuți în prima etapa fiind șterși. Din nou fiecare pilot are dreptul la un număr nelimitat de ture de circuit, iar la finalul acestei etape ultimii șapte piloți ai clasamentului de etapă - fiecare pilot intră în acest clasament cu cel mai bun timp al său - sunt eliminați, ei urmând să ocupe locurile 11 - 17 pe grila de start.

În fine, a treia etapă durează zece minute, la ea participând cei zece piloți promovați din etapa a doua. Din nou timpii obținuți în etapa a doua sunt șterși. În cadrul acestei etape fiecare pilot are la dispoziție un număr nelimitat de ture. Se întocmește un nou clasament, pe baza căruia se stabilesc pozițiile 1 - 10 ale grilei de start.

Pilotul cu cel mai bun timp din etapa a treia va pleca de pe prima poziție a grilei de start.Acesti 10 piloti sunt obligatii sa utilezeze la startul cursei tipul de pneu cu care au realizat cel mai rapid tur in aceasta ultima etapa, daca conditiile meteo fac necesara schimbarea de la pneuri de uscat la pneuri de ploaie sau invers li se permite acest lucru

Totuși grila de start poate fi alterată în funcție de diversele penalizări pe care le-ar putea primi piloții.

O cursă de Formula 1 în primul tur

Cursa are loc duminica, distanța acesteia fiind de aproximativ 305 kilometri. Practic cursa se termina la capătul turului în timpul căruia s-a trecut de limita celor 305 km. În Marele Premiu de la Monte Carlo cursa are doar 260,52 km.

Startul în cursă se dă de pe loc - față de cursele din Statele Unite ale Americii unde startul se dă din mișcare, mașinile fiind aliniate la start în funcție de rezultatul sesiunii de calificări. Startul este semnalizat prin culoarea verde a unui semafor amplasat în fața grilei de start. Dacă un pilot pleacă înainte de aprinderea lumini verzi, este penalizat.

Sistemul de punctaj s-a schimbat de multe ori de-a lungul timpului; actual punctele se acordă precum urmează: primul pilot care trece linia de sosire este declarat câștigător și primește 25 puncte în campionat, pilotul de pe locul al doilea primește 18 puncte, cel de pe locul al treilea 15 puncte, pilotul de pe locul al patrulea primește 12 puncte, cel de pe locul al cincilea 10 puncte, pilotul de pe locul al șaselea primește 8 puncte, cel de pe locul al șaptelea 6 puncte, pilotul de pe locul al optulea primește 4 puncte, cel de pe locul al nouălea 2 puncte și cel de pe locul al zecelea 1 punct. Punctajul echipelor se stabilește prin însumarea punctelor obținute de colegii de echipă. Ordinea finală poate fi alterată de penalizări.

În anumite condiții cursa poate fi oprită înainte de parcurgerea celor 305 km. Dacă cursa se reia, la noul start se stabilește o noua grilă de start în funcție de locul ocupat de fiecare pilot în momentul opririi cursei. Dacă cursa nu se mai reia, dar s-a parcurs deja 75% din distanța ei, atunci ordinea din momentul opririi este declarată ordinea finală, punctajul fiind cel de mai sus. Dacă nu s-a parcurs 75% din distanța cursei, atunci punctajul este înjumătățit.

Orice cursă nu poate dura mai mult de două ore din momentul startului.

Ordinea finală în campionatul mondial

Pentru stabilirea ordinii finale în campionatul mondial zestrea de puncte a unui pilot sau a unei echipe este reprezentată de suma punctelor acumulate la finalul fiecărei curse. Pilotul cu cele mai multe puncte acumulate este declarat campion mondial, iar echipa cu cele mai multe puncte este declarată campioană mondială.

Dacă la finalul sezonului există doi sau mai mulți piloți (echipe) cu același număr de puncte, diferențierea se face în funcție de numărul de victorii, dacă și acesta este egal, atunci se face în funcție de numărul de locuri secunde și așa mai departe.

Istoria Formulei 1

Primul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 a avut loc în 1950, la patru ani după ce Federația Internațională a Automobilului a decis înființarea sa, fiind dominat de echipa Alfa Romeo, primul campion mondial fiind Giuseppe Farina. Tot Alfa Romeo a dominat și cea de-a doua ediție a campionatului, când campion mondial a devenit Juan Manuel Fangio.

Juan Manuel Fangio a câştigat cinci titluri mondiale în anii '50

Scuderia Ferrari și Alberto Ascari a dominat sezoanele 1952 și 1953, înainte ca Juan Manuel Fangio să își treacă în cont patru titluri mondiale consecutive, pilotând pentru Maserati, Mercedes și Ferrari.

Începând cu 1958 s-a decis desfășurarea unui al doilea campionat mondial, cel al construtorilor, prima ediție fiind câștigată de Vanwall, deschizând dominarea anglo-saxonă în Formula 1.

Cooper a fost prima echipă care a folosit o mașină de Formula 1 cu motorul amplasat pe spate, soluția dovedindu-se a fi una ideală pentru ca britanicii au câștigat titlurile mondiale ale constructorilor în 1959 și 1960 ca și pe cele ale piloților, prin Jack Brabham.

Ferrari a revenit la putere în 1961, pentru a ceda din nou inițiativa britanicilor în 1962 când BRM a fost cea mai bună echipă a sezonului, acest privilegiu fiind preluat apoi de Lotus în 1963. În acel an Jim Clark își trecea în cont primul din cele două titluri mondiale.

Deciziile pripite ale lui Colin Chapman, boss-ul de la Lotus a dus la pierderea titlurilor mondiale din 1964 în detrimentul Ferrari, dar a revenit în 1965.

Jack Brabham a devenit primul, și până acum singurul, pilot din lume care a câștigat titlul mondial în Formula 1 cu o mașină de construcție proprie. S-a întâmplat în 1966. Tot Brabham a dominat campionatul și în 1967, dar de această dată la piloți s-a impus Denny Hulme.

Lotus a revenit la putere pentru un sezon, în 1968, când Graham Hill a devenit campion mondial pentru a doua oară, precedanta ocazie fiind în 1962.

Jackie Stewart în 1969

Jackie Stewart și-a trecut în cont primul din cele trei titluri ale sale, în 1969, când a pilotat pentru Matra, celelalte două fiind reușite în 1971 și 1973. Campionatul a fost câștigat în acei ani și de Jochen Rindt, 1970, acesta fiind singurul campion mondial post mortem, și de Emerson Fittipaldi în 1972, care a fost cel mai tânăr campion mondial din Formula 1 timp de 23 de ani, ambii pilotând pentru Lotus.

În 1974 McLaren a reușit o dublă, dar în același timp Ferrari se reorganiza, italienii dominând perioada 1975 - 1977 când au reușit cinci titluri mondiale din șase posibile.

Mario Andretti a adus echipei Lotus ultimele titluri din Formula 1. Era 1978, înainte ca Ferrari să mai reușească o altă dublă în 1979.

Williams, Brabham și Ferrari și-au împărțit titlurile între 1980 și 1983, înainte ca McLaren să înceapă o dominare totală în 1984 și 1985.

Sosirea japonezilor de la Honda în Formula 1 a fost de bun augur pentru Williams care a câștigat trei titluri mondiale la mijlocul decadei, înainte ca McLaren să domine, tot alături de Honda între 1988 și 1991.

Michael Schumacher la volanul unui Ferrari

Revenirea Renault în Formula 1, francezii fiind primi care au introdus motoarele turbo în campionat, în 1977 a dus la o perioadă de dominare a acestora, extinsă până în 1997. McLaren și Mika Hakkinen au revenit la putere în 1998, iar în 1999 Ferrari reușea primul titlu mondial după șaisprezece an de secetă. Ce a urmat a fost o dominare totală a italienilor, consemnată cu alte zece titluri mondiale, cinci la piloți, toate câștigate de Michael Schumacher, între 2000 și 2005.

Urmatoarele două sezoane au fost dominate de Renault F1 și Fernando Alonso, iar în 2007 Ferrari a revenit prin Kimi Raikkonen.

Regulamentul tehnic

Această secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului tehnic. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției

Șasiul

• Mașinile de Formula 1 nu trebuie să aibă o lățime mai mare de 1.800 mm. Aceasta este măsurată atunci când pneurile sunt umflate la o presiune de 1.4 bar.
• Înălțimea trebuie sa fie de 950 mm. Nu există restricții privind lungimea.
• Greutatea nu trebuie fie mai mica de 620 kg (aceasta include greutatea pilotului)
• Șasiul trebuie să aibă atașate patru roți.

--Iromeo (discuție) 1 august 2011 00:09 (EEST)

Motoarele

• Motoarele sunt aspirate, cu capacitatea cilindrică de 2.400 cmc. Cilindrii sunt în număr de opt, așezați în V la 90 de grade, fiecare cilindru având patru supape.
• Greutatea unui motor trebuie să fie de minimum 95 kg.
• Turația maximă a unui motor nu trebuie să fie mai mare de 18.000 rpm.
• Singura sursă de energie permisă în afară de motor este sistemul de recuperare a energiei cinetice (KERS).

Transmisia

• Transmisia se face pe două roți.
• Numărul minim de trepte de viteză înainte este de 4, iar cel maxim de 7.

Frânele

• Este permis un singur sistem de frânare.
• Răcirea frânelor cu lichid este interzisă.

Roți

• Roțile din față trebuie să aibă lățimea între 305 și 355 mm.
• Roțile din spate trebuie să aibă lățimea între 365 și 380 mm.
• Diametrul nu poate fi mai mare de 660 mm când pe roți sunt fixate pneuri de pistă uscată și 670mm când sunt fixate pneuri de pistă umedă.

Cockpit-ul

• Cockpit-ul trebuie construit pornind de la tiparul aprobat de FIA.

Regulamentul sportiv

Această secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului sportiv. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției [2]

• Piloții trebuie să fie deținătorii unei superlicențe, care este valabilă un an. FIA poate oricând suspenda sau anula superlicența unui pilot
• La fiecare cursă există următorii oficiali: un director de cursă, un comisar permanent care supervizează procedura de start, trei comisari adiționali (unul fiind ales șef) posesori ai unei licențe FIA, un secretar de cursa și un comisar din partea țării organizatoare.
• În timpul unui singur sezon o echipă nu poate folosi mai mult de patru piloți.
• Cele două mașini ale unei echipe trebuie să fie vopsite identic.
• Fiecare pilot are alocat un număr de concurs. Campionul mondial are alocat numărul 1.
• Emblema echipei trebuie să apară în partea frontală a mașinii, iar numele pilotului în zona cockpit-ului.
• Testele private se pot face doar pe circuite aprobate de FIA și sunt limitate la 15.000 de kilometri.
• La finalul sesiunii de calificări toate monoposturile trebuie duse într-un Parc Închis până a doua zi dimineața, personalul echipelor neavând dreptul să facă modificări la mașini. Mașinile care termină cursa sunt și ele parcate în Parcul Închis.
• Piloți nu pot avea disponibile mai mult de două mașini în același moment. Mașina nu se poate schimba după startul cursei.
• Fiecare pilot are dreptul să folosească doar opt motoare pe tot parcursul sezonului. Dacă utilizează mai multe motoare atunci pilotul trebuie să pornească în cursă de pe linia boxelor.
• Fiecare pilot are dreptul să folosească o singură cutie de viteze pe parcursul a patru curse. În cazul unei schimbări neprogramate, pilotul va primi o penalizare de cinci poziții pe grila de start.
• Nu este permisă realimentarea (începând din sezonul 2010).
• Ordinele de echipă au fost reintroduse cu inceprea sezonului 2011, ele initial au fost interzise pe tot parcursul sezonului 2010[3].

Procedura de start a cursei

• Piloții pot începe turul de recunoaștere cu 30 de minute înainte de startul în turul de încălzire. Dacă un pilot dorește să facă mai mult de un tur de recunoaștere este obligat să treacă pe la boxe, fără a opri, dar cu obligația de a respecta viteza maximă permisă. Dacă pilotul face un singur tur, la finalul acestuia își așază mașina pe grilă, pe locul de start și oprește motorul.
• Dacă o mașină nu este pe grila de start cu 15 minute înainte de startul în turul de încălzire, accesul ei nu mai este permis, pilotul putând însă să plece în cursă de pe linia boxelor.
• Cu zece minute înainte de startul în turul de încălzire toată lumea, cu excepția piloților, a oficialilor și a membrilor echipelor trebuie să părăsească zona grilei.
• Cu trei minute înainte de startul în turul de încălzire roțile trebuie fixate, în caz contrar pilotul primind o penalizare de 10 secunde.
• Cu un minut înainte de startul în turul de încălzire motoarele trebuie pornite, iar personalul echipelor mai are la dispoziție 45 de secunde să părăsească grila.
• Plecarea în turul de încălzire trebuie să se facă încet, depășirile fiind interzise, acestea din urmă fiind totuși permise dacă o mașină nu poate pleca de pe grila, iese în afara grilei în timpul turului de încălzire sau are o poziție staționară pe pistă.
• La finalul turului de încălzire piloții își reiau poziția pe grilă și așteaptă startul.

Penalizări

• Oficialii de cursă pot da mai multe penalizări, care includ:
• Penalizarea de tip "drive-through", în care pilotul este obligat să intre pe linia boxelor, fără să oprească, dar trebuie sa respecte viteza maximă permisă. Din momentul deciziei unei asemenea penalități pilotul are la dispoziție trei tururi să o execute; dacă penalizarea survine în timpul ultimelor cinci tururi, ea nu se mai execută, dar la final se adaugă 25 de secunde la timpul final al pilotului, existând astfel riscul declasării. În timpul execuției penalizării pilotul nu are voie să oprească pentru schimbul de pneuri și/sau realimentare cu carburant.
• Penalizarea de tip "stop and go", în care pilotul este obligat să oprească la boxele echipei sale, unde stă zece secunde, dar echipei nu i se permite realimentarea și/sau schimbul de pneuri.
• Penalizarea cu 10 poziții pe grila de start la următoarea cursă.
• Descalificarea este penalizarea care se poate da unui pilot în timpul cursei sau după terminarea acesteia. Dacă ea se dă în timpul cursei, pilotului i se arată steagul negru, care are atașat numărul de concurs, iar pilotul este obligat să se retragă din cursă. Dacă descalificarea survine la finalul cursei, pilotul este declasat din clasamentul final.

Steagurile comisarilor de cursă

Comisarii de cursă trebuie să transmită anumite mesaje piloților. Acestea se fac cu steaguri de diferite culori. Începând cu 2007 steagurile roșii, galbene și verzi au fost înlocuite cu semnale luminoase care se află în cockpit, în zona volanului. Lumina roșie înseamnă că antrenamentul, sesiunea de calificări sau după caz cursa au fost oprite, iar pilotul este obligat să se retragă la boxe, lumina galbenă înseamnă pericol pe circuit, orice depășire fiind interzisă, iar lumina verde înseamnă că totul e în regulă.

Restul steagurilor rămân neschimbate, ele fiind după cum urmează:

• Steagul albastru obligă un pilot mai lent să se lase depășit de pilotul din spatele lui.
• Steagul alb indică prezența pe pistă a unui vehicul, altul decât o mașină de Formula 1, piloții trebuind să încetinească. Steagul alb însoțit de o placă cu însemne SC indică prezența safety carului pe pistă.
• Steagul negru cu un număr alăturat indică faptul că pilotul posesor al acelui număr a fost descalificat și trebuie să se retragă din cursă.
• Steagul jumătate alb, jumătate negru cu un număr alăturat indică faptul că un pilot are un comportament nesportiv și că riscă descalificarea.
• Steagul negru cu un punct portocaliu cu un număr alăturat indică faptul că telemetria indică o problemă, iar pilotul trebuie să meargă la boxe.
• Steagul în dungi galbene și roșii indică că pista este alunecoasă, iar piloții trebuie să fie atenți.
• Steagul cu pătrățele negre și albe, tip șah, indică finalul cursei.
• Steagul roșu indică faptul că piloții trebuie să oprească la boxe deoarece cursa este oprită din motive tehnice.
• Steagul galben interzice orice depășire.

Mari Premii

Numărul de Mari Premii dintr-un sezon nu a fost fix de-a lungul anilor. Doar șapte curse au fost cuprinse în Sezonul inaugural din 1950, însă, peste ani, calendarul aproape că s-a triplat ca număr de Mari Premii. Deși acest număr al curselor a variat între șaisprezece și șaptesprezece până în anii '80, a ajuns la nouăsprezece în 2005.

Șase din primele șapte curse din 1950 au avut loc în Europa. Singura cursă non-europeană a fost cea de la Indianapolis 500, care, datorită participării scăzute a echipelor de F1, a fost, mai târziu, înlocuit de Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Campionatul de F1 s-a extins și în alte țări non-europene. Argentina a găzduit primul Mare Premiu din America de Sud în 1953, iar Maroc primul Mare Premiu din Africa în 1958. Au urmat apoi Japonia în 1976 și Australia în 1985. Actualele curse se desfășoară în Europa, Asia, Australia, America de Nord și America de Sud.

În mod tradițional, fiecare țară a găzduit un singur Mare Premiu care a primit numele țării respective. Dacă o singură țară găzduiește mai multe Mari Premii într-un an, acestea primesc nume diferite. De exemplu, până în 2007 în Germania au avut loc două Mari Premii, iar unul din ele a fost numit Marele Premiu al Europei.

Marile Premii, unele dintre ele există înainte de a se inaugura Campionatul Mondial de Formula 1, nu sunt găzduite în fiecare an pe același circuit. Marele Premiu al Marii Britanii, de exemplu, deși a fost găzduit până în 1950 de același circuit, a alternat între anii 1963 și 1986 între Brands Hatch și Silverstone. Singura cursă care a fost introdusă în calendar în fiecare sezon este Marele Premiu al Italiei. Întrecerile au avut loc exclusiv pe circuitul de la Monza, cu o singură excepție: în 1980 Marele Premiu al Italiei a fost găzduit la circuitul de la Imola, gazdă a Marelui Premiu al Statului San Marino până în 2006.

Una dintre cele mai noi curse în calendarul competițional, găzduită în Bahrain, este primul Mare Premiu din Orientul Mijlociu cu un circuit foarte avansat din punct de vedere tehnologic construit în plin deșert. Împreună cu noile curse din China și Turcia, Marele Premiu al Bahrainului oferă noi oportunități de dezvoltare a francizei Formula 1, în timp ce noile sale dotări ridică ștacheta pentru celelalte circuite de pe glob.