Total Media News

     Ateneul Român  Sala Mare  -  21 octombrie 2014, ora 18.00

Concert Festiv  - Jubileu 150 de ani Universitatea din Bucureşti -

                   CVARTETUL   DE  COARDE   LUPOT

Program:

Camille Saint-Saëns -

Cvartetul de coarde nr. 1 în mi minor, op. 112

(compus în 1899, dedicat lui Eugène Ysaÿe)

aprox. 40’

1. Allegro

2. Molto allegro quasi presto

3. Molto adagio

4. Allegro non troppo

Pauză

Radu Paladi -

Cvartetul de coarde nr. 1 în do minor

(compus în 1955)

aprox. 30’

1. Allegro

2. Andante cantabile

3. Vivace

Camille Saint-Saëns

Cvartet de coarde nr. 1 în mi mor op. 112

Pentru cei care-i cunosc impozanta sa creaţie orche

strală, ar fi un un şoc să afle că Saint-Saëns, deş

i a depus mult efort şi a

dedicat mult timp creeării lucrărilor de muzică de

cameră, a compus primul său cvartet de coarde la vâ

rsta de 64 de ani. După

propriile sale mărturisiri, cu toate că avea o adev

ărată pasiune pentru muzica de cameră, a afirmat re

petat că procesul de

compunere al unui cvartet de coarde necesită o matu

ritate deplină necesară stăpânirii dificultăţilor a

rhitectonice şi de echilibru.

Cvartetul nr. 1 in mi minor op. 112

ia naştere în anul 1899, într-o epocă în care mani

era compozitorică a lui Saint-Saëns ridica

multe semne de întrebare. Marile lui succese ca tân

ăr compozitor revoluţionar, ca virtuos al pianului

şi orgii aparţineau

iremediabil trecutului.

Cu toate că Saint-Saëns nu a creat un nou limbaj mu

zical, ca de exemplu Debussy şi Ravel, totuşi în cv

artetul de coarde nr. 1,

despărţirea lui de epoca romantică este perceptibil

ă, de exemplu în disonanţele întrebătoare. Poate ac

este disonanţe sunt însăşi

propriile lui întrebări şi dubii privind viabilitat

ea armoniei tradiţionale. Privind prin prisma simfo

niilor lui Mahler, aceste dubii şi

întrebări nu reprezentau ceva neobişnuit pentru est

etica muzicii la cumpana celor doua veacuri.

Cvartetul Nr. 1 este dedicat celebrului violonist ş

i compozitor belgian Eugène Ysaÿe, care l-a şi inte

rpretat împreună cu cvartetul

său în primă audiţie. La premieră, lucrarea a fost

elogiată de colegi şi public ca o capodoperă a lite

raturii franceze de cvartet,

opinia lor stând în contradicţie cu cea a multor cr

itici, care au etichetat-o ca o pată străină, conse

cinţa influenţei şcolii lui César

Franck. Acest Opus 112, constituie o deosebită şi u

nică sinteză între modul avansat de compoziţie prev

estind cu ajutorul clarităţii

şi transparenţei viitorul muzical al secolului XX ş

i căldura şi pasiunea folosite de Saint-Saëns în co

mpoziţiile sale precedente,

ancorate în tradiţie. Însă, întrebarea principală c

are se naşte este: de ce cvartetul nr. 1 a rămas at

ât de mult timp necunoscut?

Deşi Saint-Saëns, după propriile lui afirmatii „pro

ducea muzica ca un mar roditor“, Cvartetul nr. 1 îl

compune la vârsta de 64 de

ani! Într-adevăr, muzica cvartetului nu este direct

accesibilă, ascultătorul simţind că în aceast mome

nt ceva este în schimbare,

ceva nou se naşte, el remarcă noi efecte sonore, cu

lori speciale, inovaţii armonice.

Prima parte - Allegro. Piu Allegro

- debutează cu o notă lungă a primei violine, dedes

ubtul căreia se aude un acord în pianissimo

al celorlalte instrumente, creând o atmosferă de cl

aritate şi noblete, tipică compoziţiilor sale de ma

i târziu. Ascultătorul vede

această muzică strălucind precum o rază de lumină c

are pătrunde în interiorul sufletului. Surdinele su

bliniază şi întăresc culorile

„Începutului“. După această introducere urmează tem

a întâi, o melodie melancolică, expusă de prima vio

lină, succedată de o

schimbare bruscă a caracterului şi a tempo-ului.

Partea a doua - Molto Allegro quasi Presto

- mişcare briliantă, virtuoasă şi ritmică, plină d

e pasage sincopate şi multiplu fugate,

se deschide în minor cu o melodie sincopată , îşi c

ontinuă dezvoltarea într-un tempo nebunesc culminân

d cu o fugă concluzivă.

Un adevărat tour de force formidabil! Surprinzător,

partea se termină în pianissimo, compozitorul folo

sindu-se de motivul

sincopat iniţial, cu un uşor zâmbet şăgalnic.

Partea a treia - Molto Adagio

- amintind de partea lentă a cvartetului op. 127 de

Beethoven, începe cu o cantilenă minunată,

plină de caldură lirică a primei violine, cantilenă

care se înaltă, plutind deasupra unei armonii extr

em de complexe, murmurată în

pedală de celelalte trei instrumente. Mişcarea debo

rdează de explozii sonore pline de sentimente profu

nde.

Partea a patra- Allegro non troppo -

construită energic şi cu măiestrie, sună absolut n

ou şi modern. Prin folosirea unor formule

ritmice foarte variate, Saint-Saëns reuşeste să gen

ereze o atmosferă de permanentă nelinişte angoasant

ă.

Finalul, cu indicaţia de tempo Molto Allegro, ne fa

ce să asistăm cu respiratia întreruptă, la o autent

ică cursă diabolică, care se

încheie apoteotic cu o impresionantă şi razantă Cod

a. Scriitura de înaltă virtuozitate cere din partea

primei violine stăpânirea

unei tehnici desăvârşite combinată cu o deosebită s

tabilitate ritmică.

Acest Opus cameral, în totalitatea lui, reprezintă

o creaţie originală, puternică şi emoţionantă din p

erioada târzie a

romantismului francez.

©Text: Andrei & Roxana Rosianu

Radu Paladi

Cvartet de coarde nr.1 în do minor (1956)

Compozitorul, pianistul şi dirijorul român Radu Pal

adi (l927-2013) este autorul unei însemnate creaţii

muzicale, cuprinzând

genuri diferite: simfonic, cameral, concertant, cor

al, de film. Muzica sa ar putea fi înscrisă în aşa

numita categorie estetică a

„clasic-modernului” spre care au tins nu puţini cre

atori la sfârşitul secolului XX şi începutul celui

de- al XXI-lea, Paladi

„

împotrivindu-se derapajului spre limbajele avangardist

e, preferând un stil direct, eficient şi expresiv al

comunicării muzicale, pe

care îl cizeleză continuu, cu rafinament şi obsesia

perfecţiunii

.” (Valentina Sandu-Dediu, prefaţă la Concertul pen

tru vioară şi

orchestră de Radu Paladi, 2014).

Cvartetul de coarde nr. 1

, compus în anii de tinereţe ai compozitorului (195

6), a fost foarte bine primit de public şi de criti

ca de

specialitate, ca şi de interpreţi, fiind preluat de

formaţii din ţară şi din străinătate. Lucrarea a f

ost prezentată (1957) la Concursul

de creaţie de la Moscova, fiind distinsă cu premiul

III. Preşedintele juriului a fost Dimitri Şostacov

ici.

Lucrarea este străbătută „de un intens suflu dramat

ic şi încadrată în formele clasice ale genului, fii

nd scrisă într-un limbaj cu

autentice inflexiuni populare. Legătura compozitoru

lui cu folclorul este organică şi spontană, atât pr

in melodică şi prin ritmică,

cât şi prin întreaga atmosferă românească ce se deg

ajă prin muzică. Esenţa muzicii populare este însă

filtrată prin personalitatea

creatorului, care nu foloseşte nicăieri direct cita

te din folclor.”

(Eugen Pricope, prefaţă la partitura Cvartetului, 19

60).

Partea I -

Allegro

Cvartetul se deschide printr-o foarte scurtă introd

ucere cu caracter dramatic şi prevestitor, după car

e tema întâi, o cantilenă

doinită, care conţine însă potenţe dinamice, este e

xpusă de vioara primă, pe un fond de triolete al in

strumentelor

acompaniatoare. Tema este reluată de violoncel, apo

i muzica se linişteşte, dinamismul face loc gingăşi

ei care îmbracă tema a

doua, învăluită într-o atmosferă uşor jucăuşă şi în

tr-o ritmică dansantă. Chiar de la primele sunete a

le dezvoltării, care

prelucrează ambele teme, intensitatea tensiunii dra

matice, bănuită doar în expoziţie, creşte, ajungând

în cursul desfăşurării

muzicale la momente de puternică încleştare şi zbuc

ium. Către sfârşitul dezvoltării, o oarecare înseni

nare a atmosferei conduce

la reexpoziţie, care se desfăşoară luminoasă. Tema

a doua aduce cu sine o şi mai mare înseninare, după

care, printr-o codă

dinamică, partea I se încheie.

În partea II -

Andante

,

construită în forma unui lied mare, scriitura polif

onică domină. Într-o atmosferă nostalgică şi medita

tivă,

cele patru instrumente expun prima secţiune. O nouă

temă, adusă de violă, este reluată pe rând de toat

e instrumentele într-un

fugato expresiv, formând trecerea la secţiunea de m

ijloc a acestei părţi; mişcarea se învolburează, de

vine mai animată, cantilene

expresive se înlănţuie în ştima fiecărui instrument

, îmbinându-se într-un tot înaripat, după care reex

poziţia, cântată cu surdină,

readuce poezia calmă a începutului.

Finalul -

Vivace

,

este un Rondo-Sonată. Scris într-o ritmică trepidan

tă, acest final înlănţuie într-un iureş nestăvilit

teme, motive şi

frânturi de joc, a căror expresie, uneori arhaică,

alteori grotescă sau colţuroasă, aminteşte de folcl

orul bihorean. În cursul amplei

dezvoltări a rondoului apare cea de a treia temă co

ntrastând violent cu restul mişcării: pe un fundal

straniu, în care vioara a doua

repetă obsedant aceleaşi sunete de arpegiu, iar vio

loncelul evocă printr-un acord grav, intonat în piz

zicato, dangătul unui clopot,

prima vioară ţese o frântură de melodie a cărei int

ensitate creşte treptat, ajungând la un moment culm

inant; revenirea

refrenului rondoului se face apoi liniştit. Scriitu

ra instrumentală aminteşte de sunetele de cimpoi; c

urând însă mişcarea prinde

din nou viaţă, ritmul trepidant revine şi lucrarea

se încheie impetuos.

EUGEN PRICOPE

Prefaţă la partitura Cvartetului de Coarde de Radu P

aladi (text folosit cu acordul d-nei Marta Paladi )

** sursa :

-- http://media.unibuc.ro/

-- http://topub.unibuc.ro/wp-content/uploads/2014/10/Program-Concert.pdf