Total Media News

AUR - ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR PDF Imprimare
Luni, 07 Decembrie 2020 14:27

   

              

" ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR - 

Au trecut 30 de ani de la Revoluție, 100 de ani de la Marea Unire și românii sunt tot mai dezbinați, pe fondul unor politici ale urii propagate de partidele care s-au succedat la putere. Jumătate din națiunea română se află peste granițele actuale ale țării și, de la an la an, România se depopulează. Încrederea românilor în cei care ar trebui să le reprezinte interesele scade de la un scrutin electoral la altul.

Alianța pentru Unirea Românilor  își propune să realizeze unitatea românilor, oriunde s-ar regăsi aceștia, la București, Iași, Timișoara, Cernăuți, în Timoc, Italia sau Spania, pentru însăși existența noastră ca neam.

VALORI
Familia este baza oricărei societăți sănătoase. De aceea, este vital ca societatea să stimuleze constituirea de familii, să sprijine și să apere familia. Membrii unei familii au o legătură de sînge, dar şi una de ordin spiritual, integrată în unitatea complexă a neamului.

 



Națiunea
 este comunitatea tuturor celor care au o limbă, o cultură și o istorie comună, indiferent că se regăsesc între granițele aceluiași stat sau nu. Iubirea de neam este firească și se exprimă prin păzirea şi afirmarea creatoare a fiinţei şi geniului naţional, precum şi printr-un efort conştient de armonizare cu celelalte neamuri, în concertul universal al omenirii.Idealul național este reunificarea tuturor teritoriilor care aparțin comunităților românești istorice.

Credința creștină este fundament al civilizației europene și izvor de sănătate morală. Libertatea și demnitatea persoanei sînt de neconceput în absența legii morale, care este conținută în învățătura de credință.

Libertatea este cel mai de preț dar al lui Dumnezeu pentru om și se cuvine apărată și păstrată. Libertatea de gîndire, de credință, de exprimare, de asociere, de mișcare, de inițiativă, precum și accesul liber al persoanei la o activitate economică sînt esențiale într-o democrație.

PARTIDUL PE CARE ÎL AȘTEPTAM DE 30 DE ANI

Programul PARTIDULUI POLITIC ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Documentul aprobat în luna noiembrie 2019 de către Tribunalul București, modificat și adoptat la Congresul național din 24 Ianuarie 2020 de la Iași, în următoarea formă:

Alianța pentru Unirea Românilor - Program

Unirea face puterea

Alianța pentru Unirea Românilor își propune să fie rezultatul unificării forțelor românești care urmăresc să servească interesele poporului român și să ajungă să legifereze și să guverneze pentru aceste interese.

Alianța pentru Unirea Românilor se afirmă ca protectoare a articolului 1 punctul 1 din Constituția României:

„România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Acest articol este des încălcat și supus de facto atacului de către forțele politice actuale care doresc renunțarea la suveranitatea României prin forme de federalizare internă sau externă. Dorim să combatem orice formă de extremism și iredentism existente pe scena politică actuală prin anumite organizații care nu reprezintă interesele fraților noștri aparținând minorităților naționale.

De asemenea, având în vedere rapturile teritoriale la care România a fost supusă, luptăm pentru Articolul 1 din Constituția din 1923 privind teritoriul Țării și accentuăm articolul 3, punctul 4 din actuala Constituție, care spune că „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.

Considerăm că actuala Constituție a României este perfectibilă și că este necesară modificarea ei, cu excepția acestor puncte și a celor aflate în limitele reviziuirii.

Doctrina A. U. R se sprijină pe patru piloni: familia, patria, credința, libertatea.

.............................  https://www.partidulaur.ro/program_aur   "

*

*  -- AUR

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate Politic AUR - ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR