Total Media News

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agențiilor teritoriale ptr.IMM PDF Imprimare
Miercuri, 28 Februarie 2024 20:15

                                                             

  ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agențiilor teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi turism
Actul normativ stabilește o serie de măsuri care să permită desfășurarea, în cel mai scurt timp, într-un nou cadru organizatoric, a activităților ce vizează stimularea înființării și dezvoltării de întreprinderi mici și mijlocii și autorizarea în turism, care să se alinieze nevoilor antreprenorilor și structurilor turistice.
Astfel, se înființează agențiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism (ATIMMT), respectiv ATIMMT Ploiești, ATIMMT Constanța și ATIMMT Brașov, prin fuziunea celor nouă agenții pentru întreprinderi mici și mijlocii, prevăzute în anexa nr. 2 la HG nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin preluarea activității și personalului agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii și al reprezentanțelor teritoriale în domeniul turismului din cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
   Agenția teritorială pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Ploiești, cu un număr de 83 posturi, este înființată prin fuziunea Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii Ploiești, București și Craiova și prin preluarea reprezentanțelor teritoriale din turism: Bușteni, Râmnicu Vâlcea, Tg. Jiu, Mehedinți. Aceasta este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism București, respectiv Craiova, conduse de directori adjuncți, numiți prin ordin al ministrului economiei.
Agenția teritorială pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Constanța, cu un număr de 88 posturi, este înființată prin fuziunea Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii Constanța, Iași și Târgu Mureș și preluarea reprezentanțelor teritoriale din turism: Constanța, Iași, Tulcea, Bacău, Neamț, Suceava, Alba, Harghita. Această agenție teritorială este condusă de un director, numit prin ordin al ministrului economiei. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Iași și Târgu Mureș, conduse de directori adjuncți, numiți prin ordin al ministrului  economiei.
Agenția teritorială pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Brașov, cu un număr de 86 posturi, este înființată prin fuziunea Agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii Brașov, Timișoara și Cluj–Napoca și preluarea reprezentanțelor teritoriale din turism: Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj, Sibiu, Bistrița, Oradea. Agenția Brașov este condusă de  un director, numit prin ordin al ministrului economiei. Va avea în subordine Centrele teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și turism Timișoara, Cluj Napoca, conduse de directori adjuncți, numiți prin ordin al ministrului economiei.
*
*   Guvernul  ROMANIEI
 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Legislatie ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agențiilor teritoriale ptr.IMM