Concert al cvartetului Lupot la Universitatea din București |
Marţi, 07 Octombrie 2014 14:03 |
Ateneul Român Sala Mare - 21 octombrie 2014, ora 18.00
Concert Festiv - Jubileu 150 de ani Universitatea din Bucureşti - CVARTETUL DE COARDE LUPOT Program: Camille Saint-Saëns - Cvartetul de coarde nr. 1 în mi minor, op. 112 (compus în 1899, dedicat lui Eugène Ysaÿe) aprox. 40’ 1. Allegro 2. Molto allegro quasi presto 3. Molto adagio 4. Allegro non troppo Pauză Radu Paladi - Cvartetul de coarde nr. 1 în do minor
(compus în 1955) aprox. 30’ 1. Allegro 2. Andante cantabile 3. Vivace
Camille Saint-Saëns Cvartet de coarde nr. 1 în mi mor op. 112 Pentru cei care-i cunosc impozanta sa creaţie orche strală, ar fi un un şoc să afle că Saint-Saëns, deş i a depus mult efort şi a dedicat mult timp creeării lucrărilor de muzică de cameră, a compus primul său cvartet de coarde la vâ rsta de 64 de ani. După propriile sale mărturisiri, cu toate că avea o adev ărată pasiune pentru muzica de cameră, a afirmat re petat că procesul de compunere al unui cvartet de coarde necesită o matu ritate deplină necesară stăpânirii dificultăţilor a rhitectonice şi de echilibru. Cvartetul nr. 1 in mi minor op. 112 ia naştere în anul 1899, într-o epocă în care mani era compozitorică a lui Saint-Saëns ridica multe semne de întrebare. Marile lui succese ca tân ăr compozitor revoluţionar, ca virtuos al pianului şi orgii aparţineau iremediabil trecutului. Cu toate că Saint-Saëns nu a creat un nou limbaj mu zical, ca de exemplu Debussy şi Ravel, totuşi în cv artetul de coarde nr. 1, despărţirea lui de epoca romantică este perceptibil ă, de exemplu în disonanţele întrebătoare. Poate ac este disonanţe sunt însăşi propriile lui întrebări şi dubii privind viabilitat ea armoniei tradiţionale. Privind prin prisma simfo niilor lui Mahler, aceste dubii şi întrebări nu reprezentau ceva neobişnuit pentru est etica muzicii la cumpana celor doua veacuri. Cvartetul Nr. 1 este dedicat celebrului violonist ş i compozitor belgian Eugène Ysaÿe, care l-a şi inte rpretat împreună cu cvartetul său în primă audiţie. La premieră, lucrarea a fost elogiată de colegi şi public ca o capodoperă a lite raturii franceze de cvartet, opinia lor stând în contradicţie cu cea a multor cr itici, care au etichetat-o ca o pată străină, conse cinţa influenţei şcolii lui César Franck. Acest Opus 112, constituie o deosebită şi u nică sinteză între modul avansat de compoziţie prev estind cu ajutorul clarităţii şi transparenţei viitorul muzical al secolului XX ş i căldura şi pasiunea folosite de Saint-Saëns în co mpoziţiile sale precedente, ancorate în tradiţie. Însă, întrebarea principală c are se naşte este: de ce cvartetul nr. 1 a rămas at ât de mult timp necunoscut? Deşi Saint-Saëns, după propriile lui afirmatii „pro ducea muzica ca un mar roditor“, Cvartetul nr. 1 îl compune la vârsta de 64 de ani! Într-adevăr, muzica cvartetului nu este direct accesibilă, ascultătorul simţind că în aceast mome nt ceva este în schimbare, ceva nou se naşte, el remarcă noi efecte sonore, cu lori speciale, inovaţii armonice. Prima parte - Allegro. Piu Allegro - debutează cu o notă lungă a primei violine, dedes ubtul căreia se aude un acord în pianissimo al celorlalte instrumente, creând o atmosferă de cl aritate şi noblete, tipică compoziţiilor sale de ma i târziu. Ascultătorul vede această muzică strălucind precum o rază de lumină c are pătrunde în interiorul sufletului. Surdinele su bliniază şi întăresc culorile „Începutului“. După această introducere urmează tem a întâi, o melodie melancolică, expusă de prima vio lină, succedată de o schimbare bruscă a caracterului şi a tempo-ului. Partea a doua - Molto Allegro quasi Presto - mişcare briliantă, virtuoasă şi ritmică, plină d e pasage sincopate şi multiplu fugate, se deschide în minor cu o melodie sincopată , îşi c ontinuă dezvoltarea într-un tempo nebunesc culminân d cu o fugă concluzivă. Un adevărat tour de force formidabil! Surprinzător, partea se termină în pianissimo, compozitorul folo sindu-se de motivul sincopat iniţial, cu un uşor zâmbet şăgalnic. Partea a treia - Molto Adagio - amintind de partea lentă a cvartetului op. 127 de Beethoven, începe cu o cantilenă minunată, plină de caldură lirică a primei violine, cantilenă care se înaltă, plutind deasupra unei armonii extr em de complexe, murmurată în pedală de celelalte trei instrumente. Mişcarea debo rdează de explozii sonore pline de sentimente profu nde. Partea a patra- Allegro non troppo - construită energic şi cu măiestrie, sună absolut n ou şi modern. Prin folosirea unor formule ritmice foarte variate, Saint-Saëns reuşeste să gen ereze o atmosferă de permanentă nelinişte angoasant ă. Finalul, cu indicaţia de tempo Molto Allegro, ne fa ce să asistăm cu respiratia întreruptă, la o autent ică cursă diabolică, care se încheie apoteotic cu o impresionantă şi razantă Cod a. Scriitura de înaltă virtuozitate cere din partea primei violine stăpânirea unei tehnici desăvârşite combinată cu o deosebită s tabilitate ritmică. Acest Opus cameral, în totalitatea lui, reprezintă o creaţie originală, puternică şi emoţionantă din p erioada târzie a romantismului francez. ©Text: Andrei & Roxana Rosianu Radu Paladi Cvartet de coarde nr.1 în do minor (1956) Compozitorul, pianistul şi dirijorul român Radu Pal adi (l927-2013) este autorul unei însemnate creaţii muzicale, cuprinzând genuri diferite: simfonic, cameral, concertant, cor al, de film. Muzica sa ar putea fi înscrisă în aşa numita categorie estetică a „clasic-modernului” spre care au tins nu puţini cre atori la sfârşitul secolului XX şi începutul celui de- al XXI-lea, Paladi „ împotrivindu-se derapajului spre limbajele avangardist e, preferând un stil direct, eficient şi expresiv al comunicării muzicale, pe care îl cizeleză continuu, cu rafinament şi obsesia perfecţiunii .” (Valentina Sandu-Dediu, prefaţă la Concertul pen tru vioară şi orchestră de Radu Paladi, 2014). Cvartetul de coarde nr. 1 , compus în anii de tinereţe ai compozitorului (195 6), a fost foarte bine primit de public şi de criti ca de specialitate, ca şi de interpreţi, fiind preluat de formaţii din ţară şi din străinătate. Lucrarea a f ost prezentată (1957) la Concursul de creaţie de la Moscova, fiind distinsă cu premiul III. Preşedintele juriului a fost Dimitri Şostacov ici. Lucrarea este străbătută „de un intens suflu dramat ic şi încadrată în formele clasice ale genului, fii nd scrisă într-un limbaj cu autentice inflexiuni populare. Legătura compozitoru lui cu folclorul este organică şi spontană, atât pr in melodică şi prin ritmică, cât şi prin întreaga atmosferă românească ce se deg ajă prin muzică. Esenţa muzicii populare este însă filtrată prin personalitatea creatorului, care nu foloseşte nicăieri direct cita te din folclor.” (Eugen Pricope, prefaţă la partitura Cvartetului, 19 60). Partea I - Allegro Cvartetul se deschide printr-o foarte scurtă introd ucere cu caracter dramatic şi prevestitor, după car e tema întâi, o cantilenă doinită, care conţine însă potenţe dinamice, este e xpusă de vioara primă, pe un fond de triolete al in strumentelor acompaniatoare. Tema este reluată de violoncel, apo i muzica se linişteşte, dinamismul face loc gingăşi ei care îmbracă tema a doua, învăluită într-o atmosferă uşor jucăuşă şi în tr-o ritmică dansantă. Chiar de la primele sunete a le dezvoltării, care prelucrează ambele teme, intensitatea tensiunii dra matice, bănuită doar în expoziţie, creşte, ajungând în cursul desfăşurării muzicale la momente de puternică încleştare şi zbuc ium. Către sfârşitul dezvoltării, o oarecare înseni nare a atmosferei conduce la reexpoziţie, care se desfăşoară luminoasă. Tema a doua aduce cu sine o şi mai mare înseninare, după care, printr-o codă dinamică, partea I se încheie. În partea II - Andante , construită în forma unui lied mare, scriitura polif onică domină. Într-o atmosferă nostalgică şi medita tivă, cele patru instrumente expun prima secţiune. O nouă temă, adusă de violă, este reluată pe rând de toat e instrumentele într-un fugato expresiv, formând trecerea la secţiunea de m ijloc a acestei părţi; mişcarea se învolburează, de vine mai animată, cantilene expresive se înlănţuie în ştima fiecărui instrument , îmbinându-se într-un tot înaripat, după care reex poziţia, cântată cu surdină, readuce poezia calmă a începutului. Finalul - Vivace , este un Rondo-Sonată. Scris într-o ritmică trepidan tă, acest final înlănţuie într-un iureş nestăvilit teme, motive şi frânturi de joc, a căror expresie, uneori arhaică, alteori grotescă sau colţuroasă, aminteşte de folcl orul bihorean. În cursul amplei dezvoltări a rondoului apare cea de a treia temă co ntrastând violent cu restul mişcării: pe un fundal straniu, în care vioara a doua repetă obsedant aceleaşi sunete de arpegiu, iar vio loncelul evocă printr-un acord grav, intonat în piz zicato, dangătul unui clopot, prima vioară ţese o frântură de melodie a cărei int ensitate creşte treptat, ajungând la un moment culm inant; revenirea refrenului rondoului se face apoi liniştit. Scriitu ra instrumentală aminteşte de sunetele de cimpoi; c urând însă mişcarea prinde din nou viaţă, ritmul trepidant revine şi lucrarea se încheie impetuos. EUGEN PRICOPE Prefaţă la partitura Cvartetului de Coarde de Radu P aladi (text folosit cu acordul d-nei Marta Paladi )
** sursa : -- http://topub.unibuc.ro/wp-content/uploads/2014/10/Program-Concert.pdf |