Paști |
Stiri premium |
Sâmbătă, 23 Aprilie 2022 08:46 |
Cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), poate moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Paștele (Pesah) — sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoarea lor anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Termenul ebraic de Paști a trecut prin forma lui aramaică - Paskha פסחא (folosită până azi în ebraică pentru a denumi Paștile creștine) în vocabularul creștin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. Obiectul sau motivul Paștilor creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Isus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, după o parte din teologii creștini, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.[1] O altă interpretare, speculativă, bazată pe limbile greacă și latină, și răspândită în secolele trecute la Catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferință (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă). Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeița Eostre:
Ambele denumiri, germană și engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus — a străluci. * * * __ wikipedia |