Conferința de presă Federația Română de Gimnastică Ritmică, Imprimare
Luni, 17 Februarie 2020 14:33
           

                Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, cadru apropiat

   Strategia de dezvoltare a Federației Române de Gimnastică Ritmică 2020-2025
   România găzduiește, în 2020, două dintre cele mai importante competiții internaționale de gimnastică ritmică din lume!
    Federația Română de Gimnastică Ritmică (FRGR), condusă de fosta campioană Irina Deleanu, și-a propus ca în următorii cinci ani să transforme gimnastica ritmică în sportul național numărul 1 pentru femei, în România. Strategia FRGR implică o serie de măsuri care presupun atât calificări la cele mai prestigioase evenimente sportive la nivel mondial, cât și dublarea bugetului Federației, începând cu 2021.
   În acest sens, în 2020, gimnastele Denisa Mailat și Annaliese Drăgan, pregătite de antrenoarea  legendă  Maria Gârba, (cea care le-a antrenat și pe cele mai de succes sportive de gimnastică ritmică ale  României- Doina Stăiculescu și Irina Deleanu) - se antrenează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de  la Tokio (Denisa Mailat) din luna august (ediția cu numărul treizeci și doi) și pentru Campionatul European de la Kiev (Denisa Mailat, Annaliese Drăgan), care va avea loc în luna mai 2020. „România are
80% șanse să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokio din acest an”, a declarat Maria Gârbă, antrenor principal al lotului național și olimpic de gimnastică ritmică.
„Obiectivele nu se pot realiza fără o participare activă a lotului de gimnaste la o serie întreagă de
evenimente internaționale relevante în acest sport: cupele mondiale și grand prix-uri. De altfel,
sportivele noastre tocmai s-au întors de la Grand Prix-ul de la Moscova, cu o medalie de bronz
(Annaliese Drăgan) și două calificări în finalele de Senioare ale aceluiași prestigios eveniment
(Denisa Mailat). Totodată, România trebuie să fie activă în organizarea unor evenimente de
aceeași talie pentru a fi vizibilă în rândul celorlalte țări.”, a declarat Irina Deleanu, președintele
FRGR.
Din acest motiv, Federația își asumă, al doilea an consecutiv, organizarea Cupei Mondiale de la Cluj
(23-25 august, Cluj-Napoca, BT Arena) și a Cupei Irina Deleanu (21-22 februarie, Sala Polivalentă).
Irina Deleanu Cup, ediția a XIX-a
Unul dintre cele mai relevante și de tradiție evenimente sportive de la București, Cupa Irina Deleanu
este la a XIX-a ediție. Sportivele Loturilor Naționale din țări precum Azerbaijan, Bulgaria, Italia,
Republica Moldova, Macedonia, Norvegia, Coreea de Sud, Ucraina vin la București pentru a câștiga
podiumul.
„Pentru că este unul de tradiție, evenimentul și-a câștigat renumele și relevanța internațională.
Majoritatea echipelor, cum ar fi cea a Israelului, Italiei, sau Ungariei, au fost prezente an de an, încă
de la prima ediție. Participarea la Cupa Deleanu este o experiență extrem de importantă în
pregătirea sportivelor pentru calificarea la campionatele europene și Jocurile Olimpice”, a
declarat Irina Deleanu.
Evenimentul este organizat de Federația Română de Gimnastică Ritmică în parteneriat cu Comitetul
Olimpic și Sportiv Român, Ministerul Tineretului și Sportului.
World Challenge Cup Cluj-Napoca, ediția a II-a
Pentru al doilea an consecutiv, cele mai bune gimnaste ale lumii se întâlnesc la Cluj- Napoca, în
perioada 23-25 August, în cadrul competiției internaționale de gimnastică ritmică de tipul World
Challenge Cup organizată de România. Evenimentul este organizat de Federația Română de Gimnastică
Ritmică în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria Municipiului Cluj - Napoca și are
loc la BT Arena. La prima ediție, în 2019, evenimentul s-a bucurat de popularitate națională și
internațională. Peste 3.000 de persoane le-au susținut din tribune pe câteva dintre cele mai
relevante campioane din lumea gimnasticii ritmice. Au participat circa 70 de sportive din 23 țări
precum: Rusia, Italia, Israel, SUA, Ucraina.
„Încă de la prima ediție, am reușit să punem România pe harta gimnasticii ritmice mondiale. Am fost
profund impresionați de susținerea și dragostea românilor pentru acest sport. Cele circa 3.000 de
bilete puse în vânzare s-au vândut în totalitate cu câteva zile înainte de eveniment. Motiv pentru
care, în acest an, competiția va fi una și mai prestigioasă, dar și mai spectaculoasă. Așteptăm toate
țările calificate la Jocurile Olimpice având în vedere că evenimentul de la Cluj- Napoca va avea loc cu
două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de la Tokio. Bugetul evenimentului este cu 30% mai mare
ca cel de anul trecut.”, a declarat Irina Deleanu.
Performanță de 5 ori peste resursele alocate
Bugetul anual al FRGR este de circa 200.000 de euro, din care, puțin peste 50% este finanțat din
resursele Ministerului Tineretului și Sportului. Cealaltă jumătate este finanțată din parteneriate,
sponsorizări și vânzările de bilete la competițiile organizate de Federație.
„ În 2019, o echipă formată din douăzeci dintre cei mai respectați arbitri străini ai acestui sport au
evaluat performanțele Lotului Sportiv de Gimnastică Ritmică al României. Iar concluzia lor a fost una
șocantă: performanțele româncelor sunt de cinci ori peste investițiile alocate acestui sport. Pe
scurt, reușim să obținem imposibilul, cu resurse de cinci ori mai reduse față de cele pe care le au
federațiile de gimnastică ritmică competitoare (Rusia, Belarus, Italia, Bulgaria). Deși gimnastica
ritmică este sport olimpic, se află pe poziția 25 ca finanțare în criteriile ministerului.”, a explicat
Irina Deleanu.
Președinta FRGR își dorește un buget de 500.000 de euro pe an, din 2021. „Sursele de finanțare vor fi
aceleași. Ne dorim să convingem ministerul cu performanțele noastre că este vital să ne mărească
finanțarea. De asemenea, ne vom concentra pe încheierea unor parteneriate strategice multianuale cu
acele companii private care au ca prioritate susținerea sportului de performanță în România.”, a mai
spus Irina Deleanu.
Investițiile suplimentare planificate din 2021:
• dotarea sălii de antrenamente cu un podium;
• închirierea sălii de antrenamente timp de 8 ore pe zi, la intervale orare optime pentru sportive;
• modernizarea mijloacelor pentru antrenamentele de refacere;
• asigurarea unei alimentații corespunzătoare sportivelor de performanță, personalizată pentru
gimnastica ritmică, în timpul cantonamentelor;
• achiziția de costume pentru competiții;
• achiziția de obiectele folosite în exerciții (acestea fiind o categorie de obiecte sportive mai
perisabile): cercuri, mingi, măciuni, panglici etc.
Despre Federația Română de Gimnastică Ritmică
Federaţia Română de Gimnastică Ritmică este o structură sportivă independentă care s-a reînfiinţat în
anul 2003. Preşedintele Federației în România este fosta sportivă Irina Deleanu, Maestru Emerit al
Sportului.
Printre rezultatele notabile ale gimnasticii ritmice româneşti putem enumera medalia de argint
obţinută de Doina Stăiculescu la Jocurile Olimpice Los Angeles 1984, medaliile de bronz obţinute de
Irina Deleanu în cadrul campionatelor mondiale și europene, precum și în cadrul cupelor europene și
mondiale, între anii 1990-1992. De asemenea, România a obținut și medalia de bronz la proba pe
ansamblu în cadrul Campionatului European din 1993 de la București. FRGR urmărește dezvoltarea
gimnasticii ritmice, atât în plan intern, prin organizarea în fiecare an a Turneului Internaţional “Cupa
Irina Deleanu” înscris în calendarul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, cât și pe plan extern, prin
lansarea sportivelor noastre în competiții internaționale de mare anvergură.
*
-- Ioana Erdei