Daniel Ricciardo a câştigat Marele Premiu al Ungariei |
Duminică, 27 Iulie 2014 17:25 |
Pilotul australian Daniel Ricciardo (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Ungariei, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat în ordine de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) şi de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes). Pe locul 4 s-a clasat germanul Nico Rosberg (Mercedes), brazilianul Felipe Massa (Willimas) a fost al cincilea, iar finlandezul Kimi Raikkonen (Ferrari) a trecut linia de sosire al şaselea. Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine germanul Sebastian Vettel (Red Bull), finlandezul Valtteri Bottas (Williams), francezul Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) şi britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes).
În urma acestor rezultate, clasamentul piloţilor (primele zece poziţii) este următorul:
1. Nico Rosberg 202 de puncte; 2. Lewis Hamilton 191; 3. Daniel Ricciardo 131; 4. Fernando Alonso 115; 5. Valtteri Bottas 95; 6. Sebastian Vettel 88; 7. Nico Hulkenberg 69; 8. Jenson Button 60; 9. Felipe Massa 40; 10. Kevin Magnussen 37. Clasamentul constructorilor este următorul: 1. Mercedes 393 de puncte; 2. Red Bull 219; 3. Ferrari 142; 4. Williams 135; 5. Force India 98; 6. McLaren-Mercedes 97; 7. Toro Rosso 17; 8. Lotus Renault 8; 9. Marussia 2; 10-11. Sauber, Caterham 0. În Formula 1 urmează o pauză de o lună. Marele Circ se va relua la 24 august, cu Grand Prix-ul belgian de la Spa-Francorchamps. ** sursa -- MEDIAFAX |