RAID - expozitie cu vânzare Imprimare
Miercuri, 17 Martie 2021 07:45
                 Ar putea fi o imagine cu text

     " RAID, expozitie cu vânzare semnată de tânărul artist Raimund Vernica (cunoscut sub pseudonimul artistic RAID), vă aşteaptă începînd de joi 18 martie ora 17.00, la Galeria Rotenberg-Uzunov, cu 20 de lucrări, cea mai mare parte neexpuse public până acum, unele fiind realizate special pentru acest eveniment.
Lumea artei lui RAID este o lume a minţii cu totul specială.O creativitate luxuriantă, dublată de un talent nativ, o minuţiozitate și precizie a detaliilor dusă la extrem, într-un contrast perfect cu o lume incapabilă să-i înteleagă complexitatea emoţiilor și proprilor trăiri.
"Poveștile despre mine, despre orașul meu, despre întâlnirile și oamenii cu care interacționez se nasc de la o linie.Nu sunt interesat de relația dintre formă și culoare. Sunt interesat de exprimarea emoțiilor umane de bază: tragedie, bucurie, extaz, disperare și așa mai departe", afirma artistul.

 


    Cu un talent ieșit din comun la desen, pe care-l face, adesea, din instinct, cerebral,lucrările lui Raid trebuie privite, descifrate și decriptate în profunzimea înţelesurilor sufletului său. Linie cu linie, geometric, abstract, suprarealismul operei sale strigă după o normalitate greu de atins și de construit în viața de zi cu zi. Sunt enigmatice, neliniștitoare, obsesive, însingurate, însă atât de adânc umane. Semnate încifrat, RAID, lucrarile din expozitie transmit o profunzime a gândirii artistului, care încearcă să spulbere canoanele vieţii în care trăieşte, depersonalizarea și metamorfozarea eului.
Peste 20 de lucrări care „vorbesc” despre o întreagă categorie umană, vă aşteaptă începând cu 18 aprilie, la Galeria Rotenberg-Uzunov, una dintre cele mai importante galerii din Bucuresti, în susţinerea artei şi artiştilor contemporani.
Iar RAID este unul dintre artiştii contemporani bine cotaţi la casele de licitaţii, susţinuţi de Galeria Rotenberg-Uzunov şi omul de artă Eduard Uzunov.
Expoziţia este organizată de Galeria Rotenberg – Uzunov şi Asociaţia Culturală pentru Sprijinirea Artelor Frumoase și poate fi vizitată de luni-vineri, în intervalul orar 14.30 -19.30, sâmbătă-duminică: 14.00 - 20.00, cu respectarea normelor de siguranță în vigoare, în vederea prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2."

Curator: Adina Renţea


*---   Adina Rentea