Formula 1 - Pagina 2 |
Duminică, 21 Iulie 2013 16:14 | ||||
Pagina 2 din 2
Formula 1 este un sport cu mare trecere la public. Toate etapele campionatului sunt televizate în mai mult de 200 de țări, numărul celor care privesc anual întrecerea fiind depășit doar de numărul celor care urmăresc meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, competiții care se organizează o dată la patru ani. În Campionatul Mondial de Formula 1 pot participa doar piloții care au primit din partea FIA o superlicență. Pentru a primi superlicența, un pilot trebuie să fi participat în campionatele inferioare Formulei 1 cum ar fi Formula Ford, Formula Renault, Formula 3, GP2 și să fi parcurs un anumit număr de kilometri într-un monopost de Formula 1 în mai multe zile consecutive. Campionatul se desfășoară pe baza unui regulament tehnic și a unuia sportiv, ambele întocmite de FIA și care se pot modifica din timp în timp. Chiar dacă aceste regulamente impun limite, există mult spațiu de mișcare din partea echipelor, astfel că anual sunt investite sute de milioane de dolari în cercetare și dezvoltare. Bugetele echipelor nu sunt făcute publice, dar se zvonește că echipele de top au bugete ce sunt în jurul a, sau trec de, 500 de milioane de dolari anual. Spre exemplu motoarele sunt limitate la 2.400 cmc, în configurația cilindrică V8 la 90 de grade, dar nu există limitări la nivelul puterii acestora (care este în medie 800 CP). Există însă din 2007 încolo o limită la nivelul turațiilor pe minut la 19.000. Formula 1 este un sport deosebit de periculos. Zeci de piloți, oficiali de traseu și chiar spectactori au decedat în urma unor accidente produse din 1950 încoace, printre care nume celebre ca Peter Collins, Wolfgang von Trips, Jochen Rindt, Ronnie Peterson, Gilles Villeneuve sau Ayrton Senna.
Cum se desfășoară un Mare PremiuUn Mare Premiu este extins pe durata a trei zile, timp în care au loc antrenamentele libere, sesiunea de calificări și cursa propriu-zisă. Întrecerea are loc doar pe circuite special amenajate pentru curse și care sunt închise circulației publice. Antrenamentele libere au loc vinerea (două sesiuni) și sâmbăta (o sesiune). Cele două sesiuni de vineri durează 90 de minute, iar sesiunea de sâmbătă 60. În timpul lor piloții au dreptul să parcurgă câte ture de circuit doresc. În timpul sesiunilor de vineri echipele pot nominaliza un al treilea pilot pe lângă cei doi "de cursă", dar nu pot folosi mai mult de două monoposturi simultan. Sesiunea de calificări are loc sâmbăta după-amiaza, iar scopul ei este de a stabili grila de start pentru cursa de duminică. Sesiunea durează aproximativ o oră și este împărțită în trei etape. În prima etapă - care durează douăzeci de minute - participă toți piloții, numărul de tururi de circuit pe care aceștia îl parcurg fiind nelimitat. În clasamentul etapei se ține cont de cel mai rapid tur parcurs de fiecare pilot în parte. La finalul celor douăzeci de minute șapte piloți, cei cu cei mai slabi șapte timpi, sunt eliminați, ei urmând a ocupa locurile 18 - 24 pe grila de start. A doua etapă a sesiunii de calificări ține cincisprezece minute, la ea participând doar cei șaptesprezece piloți rămași, timpii obținuți în prima etapa fiind șterși. Din nou fiecare pilot are dreptul la un număr nelimitat de ture de circuit, iar la finalul acestei etape ultimii șapte piloți ai clasamentului de etapă - fiecare pilot intră în acest clasament cu cel mai bun timp al său - sunt eliminați, ei urmând să ocupe locurile 11 - 17 pe grila de start. În fine, a treia etapă durează zece minute, la ea participând cei zece piloți promovați din etapa a doua. Din nou timpii obținuți în etapa a doua sunt șterși. În cadrul acestei etape fiecare pilot are la dispoziție un număr nelimitat de ture. Se întocmește un nou clasament, pe baza căruia se stabilesc pozițiile 1 - 10 ale grilei de start. Pilotul cu cel mai bun timp din etapa a treia va pleca de pe prima poziție a grilei de start.Acesti 10 piloti sunt obligatii sa utilezeze la startul cursei tipul de pneu cu care au realizat cel mai rapid tur in aceasta ultima etapa, daca conditiile meteo fac necesara schimbarea de la pneuri de uscat la pneuri de ploaie sau invers li se permite acest lucru Totuși grila de start poate fi alterată în funcție de diversele penalizări pe care le-ar putea primi piloții. Cursa are loc duminica, distanța acesteia fiind de aproximativ 305 kilometri. Practic cursa se termina la capătul turului în timpul căruia s-a trecut de limita celor 305 km. În Marele Premiu de la Monte Carlo cursa are doar 260,52 km. Startul în cursă se dă de pe loc - față de cursele din Statele Unite ale Americii unde startul se dă din mișcare, mașinile fiind aliniate la start în funcție de rezultatul sesiunii de calificări. Startul este semnalizat prin culoarea verde a unui semafor amplasat în fața grilei de start. Dacă un pilot pleacă înainte de aprinderea lumini verzi, este penalizat. Sistemul de punctaj s-a schimbat de multe ori de-a lungul timpului; actual punctele se acordă precum urmează: primul pilot care trece linia de sosire este declarat câștigător și primește 25 puncte în campionat, pilotul de pe locul al doilea primește 18 puncte, cel de pe locul al treilea 15 puncte, pilotul de pe locul al patrulea primește 12 puncte, cel de pe locul al cincilea 10 puncte, pilotul de pe locul al șaselea primește 8 puncte, cel de pe locul al șaptelea 6 puncte, pilotul de pe locul al optulea primește 4 puncte, cel de pe locul al nouălea 2 puncte și cel de pe locul al zecelea 1 punct. Punctajul echipelor se stabilește prin însumarea punctelor obținute de colegii de echipă. Ordinea finală poate fi alterată de penalizări. În anumite condiții cursa poate fi oprită înainte de parcurgerea celor 305 km. Dacă cursa se reia, la noul start se stabilește o noua grilă de start în funcție de locul ocupat de fiecare pilot în momentul opririi cursei. Dacă cursa nu se mai reia, dar s-a parcurs deja 75% din distanța ei, atunci ordinea din momentul opririi este declarată ordinea finală, punctajul fiind cel de mai sus. Dacă nu s-a parcurs 75% din distanța cursei, atunci punctajul este înjumătățit. Orice cursă nu poate dura mai mult de două ore din momentul startului. Ordinea finală în campionatul mondialPentru stabilirea ordinii finale în campionatul mondial zestrea de puncte a unui pilot sau a unei echipe este reprezentată de suma punctelor acumulate la finalul fiecărei curse. Pilotul cu cele mai multe puncte acumulate este declarat campion mondial, iar echipa cu cele mai multe puncte este declarată campioană mondială. Dacă la finalul sezonului există doi sau mai mulți piloți (echipe) cu același număr de puncte, diferențierea se face în funcție de numărul de victorii, dacă și acesta este egal, atunci se face în funcție de numărul de locuri secunde și așa mai departe. Istoria Formulei 1Articol principal: Istoria Formulei 1.
Primul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1 a avut loc în 1950, la patru ani după ce Federația Internațională a Automobilului a decis înființarea sa, fiind dominat de echipa Alfa Romeo, primul campion mondial fiind Giuseppe Farina. Tot Alfa Romeo a dominat și cea de-a doua ediție a campionatului, când campion mondial a devenit Juan Manuel Fangio. Scuderia Ferrari și Alberto Ascari a dominat sezoanele 1952 și 1953, înainte ca Juan Manuel Fangio să își treacă în cont patru titluri mondiale consecutive, pilotând pentru Maserati, Mercedes și Ferrari. Începând cu 1958 s-a decis desfășurarea unui al doilea campionat mondial, cel al construtorilor, prima ediție fiind câștigată de Vanwall, deschizând dominarea anglo-saxonă în Formula 1. Cooper a fost prima echipă care a folosit o mașină de Formula 1 cu motorul amplasat pe spate, soluția dovedindu-se a fi una ideală pentru ca britanicii au câștigat titlurile mondiale ale constructorilor în 1959 și 1960 ca și pe cele ale piloților, prin Jack Brabham. Ferrari a revenit la putere în 1961, pentru a ceda din nou inițiativa britanicilor în 1962 când BRM a fost cea mai bună echipă a sezonului, acest privilegiu fiind preluat apoi de Lotus în 1963. În acel an Jim Clark își trecea în cont primul din cele două titluri mondiale. Deciziile pripite ale lui Colin Chapman, boss-ul de la Lotus a dus la pierderea titlurilor mondiale din 1964 în detrimentul Ferrari, dar a revenit în 1965. Jack Brabham a devenit primul, și până acum singurul, pilot din lume care a câștigat titlul mondial în Formula 1 cu o mașină de construcție proprie. S-a întâmplat în 1966. Tot Brabham a dominat campionatul și în 1967, dar de această dată la piloți s-a impus Denny Hulme. Lotus a revenit la putere pentru un sezon, în 1968, când Graham Hill a devenit campion mondial pentru a doua oară, precedanta ocazie fiind în 1962. Jackie Stewart și-a trecut în cont primul din cele trei titluri ale sale, în 1969, când a pilotat pentru Matra, celelalte două fiind reușite în 1971 și 1973. Campionatul a fost câștigat în acei ani și de Jochen Rindt, 1970, acesta fiind singurul campion mondial post mortem, și de Emerson Fittipaldi în 1972, care a fost cel mai tânăr campion mondial din Formula 1 timp de 23 de ani, ambii pilotând pentru Lotus. În 1974 McLaren a reușit o dublă, dar în același timp Ferrari se reorganiza, italienii dominând perioada 1975 - 1977 când au reușit cinci titluri mondiale din șase posibile. Mario Andretti a adus echipei Lotus ultimele titluri din Formula 1. Era 1978, înainte ca Ferrari să mai reușească o altă dublă în 1979. Williams, Brabham și Ferrari și-au împărțit titlurile între 1980 și 1983, înainte ca McLaren să înceapă o dominare totală în 1984 și 1985. Sosirea japonezilor de la Honda în Formula 1 a fost de bun augur pentru Williams care a câștigat trei titluri mondiale la mijlocul decadei, înainte ca McLaren să domine, tot alături de Honda între 1988 și 1991. Revenirea Renault în Formula 1, francezii fiind primi care au introdus motoarele turbo în campionat, în 1977 a dus la o perioadă de dominare a acestora, extinsă până în 1997. McLaren și Mika Hakkinen au revenit la putere în 1998, iar în 1999 Ferrari reușea primul titlu mondial după șaisprezece an de secetă. Ce a urmat a fost o dominare totală a italienilor, consemnată cu alte zece titluri mondiale, cinci la piloți, toate câștigate de Michael Schumacher, între 2000 și 2005. Urmatoarele două sezoane au fost dominate de Renault F1 și Fernando Alonso, iar în 2007 Ferrari a revenit prin Kimi Raikkonen. Regulamentul tehnicAceastă secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului tehnic. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției Șasiul
--Iromeo (discuție) 1 august 2011 00:09 (EEST) Motoarele
Transmisia
Frânele
Roți
Cockpit-ul
Regulamentul sportivAceastă secțiune listează doar cele mai importante prevederi ale regulamentului sportiv. Acesta poate fi consultat în întregime pe site-ul competiției [2]
Procedura de start a cursei
Penalizări
Steagurile comisarilor de cursăComisarii de cursă trebuie să transmită anumite mesaje piloților. Acestea se fac cu steaguri de diferite culori. Începând cu 2007 steagurile roșii, galbene și verzi au fost înlocuite cu semnale luminoase care se află în cockpit, în zona volanului. Lumina roșie înseamnă că antrenamentul, sesiunea de calificări sau după caz cursa au fost oprite, iar pilotul este obligat să se retragă la boxe, lumina galbenă înseamnă pericol pe circuit, orice depășire fiind interzisă, iar lumina verde înseamnă că totul e în regulă. Restul steagurilor rămân neschimbate, ele fiind după cum urmează:
Mari PremiiArticol principal: Lista Marilor Premii din Formula 1.
Numărul de Mari Premii dintr-un sezon nu a fost fix de-a lungul anilor. Doar șapte curse au fost cuprinse în Sezonul inaugural din 1950, însă, peste ani, calendarul aproape că s-a triplat ca număr de Mari Premii. Deși acest număr al curselor a variat între șaisprezece și șaptesprezece până în anii '80, a ajuns la nouăsprezece în 2005. Șase din primele șapte curse din 1950 au avut loc în Europa. Singura cursă non-europeană a fost cea de la Indianapolis 500, care, datorită participării scăzute a echipelor de F1, a fost, mai târziu, înlocuit de Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Campionatul de F1 s-a extins și în alte țări non-europene. Argentina a găzduit primul Mare Premiu din America de Sud în 1953, iar Maroc primul Mare Premiu din Africa în 1958. Au urmat apoi Japonia în 1976 și Australia în 1985. Actualele curse se desfășoară în Europa, Asia, Australia, America de Nord și America de Sud. În mod tradițional, fiecare țară a găzduit un singur Mare Premiu care a primit numele țării respective. Dacă o singură țară găzduiește mai multe Mari Premii într-un an, acestea primesc nume diferite. De exemplu, până în 2007 în Germania au avut loc două Mari Premii, iar unul din ele a fost numit Marele Premiu al Europei. Marile Premii, unele dintre ele există înainte de a se inaugura Campionatul Mondial de Formula 1, nu sunt găzduite în fiecare an pe același circuit. Marele Premiu al Marii Britanii, de exemplu, deși a fost găzduit până în 1950 de același circuit, a alternat între anii 1963 și 1986 între Brands Hatch și Silverstone. Singura cursă care a fost introdusă în calendar în fiecare sezon este Marele Premiu al Italiei. Întrecerile au avut loc exclusiv pe circuitul de la Monza, cu o singură excepție: în 1980 Marele Premiu al Italiei a fost găzduit la circuitul de la Imola, gazdă a Marelui Premiu al Statului San Marino până în 2006. Una dintre cele mai noi curse în calendarul competițional, găzduită în Bahrain, este primul Mare Premiu din Orientul Mijlociu cu un circuit foarte avansat din punct de vedere tehnologic construit în plin deșert. Împreună cu noile curse din China și Turcia, Marele Premiu al Bahrainului oferă noi oportunități de dezvoltare a francizei Formula 1, în timp ce noile sale dotări ridică ștacheta pentru celelalte circuite de pe glob. |