Total Media News

Romania - Australia, scor 32-13, la CM de handbal feminin din Serbia PDF Imprimare
Luni, 09 Decembrie 2013 23:56
Index articol
Romania - Australia, scor 32-13, la CM de handbal feminin din Serbia
Pagina 2
Toate paginile

     Naţionala de handbal feminin a României a obţinut, luni, cea de-a doua victorie la Campionatul Mondial din Serbia, în faţa Australiei, cu scorul de 32-13 (16-7), într-un meci contând pentru grupa D a competiţiei.

                      

    Antrenorul Gheorghe Tadici a aliniat jucătoarele cele mai tinere din lotul României, odihnind jucătoarele mai experimentate, echipa neavând nicio problemă în a se impune la scor în faţa mai slab cotatei, Australia.

Jucătoarea meciului a fost aleasă de IHF pivotul Georgiana Ciuciulete.

 

Naţionala României a debutat sâmbătă la CM din Serbia, cu o victorie împotriva Tunisiei, în grupa D, cu scorul de 27-17 (15-8).

Luni, în grupa D, s-au mai înregistrat rezultatele Tunisia - Ungaria 24-26 şi Cehia - Germania 32-37.

După două etape, România, Germania şi Ungaria sunt la egalitate, cu câte 4 puncte, pe primele trei poziţii ale clasamentului grupei D, ultimele trei locuri fiind ocupate de Cehia, Tunisia şi Australia, toate fără niciun punct.

Programul în continuare al meciurilor din grupa D, din care face parte şi naţionala României, este următorul:

10 decembrie: Cehia - Tunisia, Germania - România (18.00), Ungaria - Australia;

12 decembrie: Australia - Cehia, Germania - Tunisia, România - Ungaria (20.15);

13 decembrie: Tunisia - Australia, Ungaria - Germania, România - Cehia (20.15).

Echipa României va juca la Novi Sad până în optimile de finală.



 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Sport Handbal Romania - Australia, scor 32-13, la CM de handbal feminin din Serbia