Total Media News

Octavian Bellu şi Mariana Bitang au demisionat din COSR PDF Imprimare
Sâmbătă, 31 Mai 2014 07:55

        Octavian Bellu, şi antrenoarea Mariana Bitang şi-au depus, vineri, demisiile din Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

                                      

     "Bellu şi Bitang au depus o cerere de demisie din cadrul COSR prin e-mail. Sunt membrii COSR ca persoane, nu din partea unei instituţii. Sunt nişte oameni recunoscuţi, personalităţi ale sportului. Decizia le aparţine în totalitate, urmează a fi aprobate în Comitetul Executiv. Dar ieri. am avut două şedinţe ale Comitetului Executiv, nu vom putea face una şi astăzi. Nu au motivat în niciun fel aceaste demisii", a declarat Dobrescu.

    Oficialul COSR consideră că Bellu a digerat greu înfrângerea de la preşedinţia instituţiei, ceea ce a condus la această decizie pripită în opinia sa. 

    "După ziua de ieri, este evident că au digerat greu o înfrângere. Ăsta e adevărul. Eu cred însă că sunt nişte gesturi pripite. Nu cred că se vor răzgândi, eu nu cred nimic. Nu am calitatea asta. Dar speranţa mea ca prieten al domnului Bellu, că suntem foarte buni prieteni, eu mă asociez cu ceea ce a spus doamna Gabi Szabo, că ar fi bine să cugete. E o vorbă deşteaptă. A fost până la urmă o competiţie importantă, dar nu cred că e bine să trecem la acte din astea. A fost o competiţie. Dacă dramatizăm toţi, după o astfel de competiţie, jumătate din ţară nu mai lucrează, altă jumătate din ţară se sinucide. Nu cred că e bine. Cred că uşor trecem prea în dramatic. Au fost nişte alegeri libere, deschise, avem un preşedinte, poate că nu e cel la care se gândea domnul Bellu, dar nu cred că s-a întâplat nimic. Cu tot respectul pentru dânşii, lumea sportului este intactă", a mai spus Dobrescu.

 

Octavian Bellu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că se gândeşte dacă va continua să antreneze lotul de gimnastică, precizând că dacă este prea bătrân pentru a ocupa funcţia de preşedinte al COSR atunci este prea bătrân şi pentru a mai munci în sală.

Imediat după alegerile pentru funcţia de preşedinte al COSR de joi la care a candidat, Bellu a acuzat jocuri de culise în favoarea lui Petrache şi a spus că este dezamăgit şi că se aştepa ca alegerile pentru conducerea forului să fie o întrecere fair-play, în spiritul valorilor olimpismului.

Alin Petrache este noul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), el fiind ales cu 143 de voturi la Adunarea Generală de joi, în locul lui Octavian Morariu, care a demisionat la 15 aprilie.

Petrache, care a fost susţinut de fostul preşedinte al COSR, Octavian Morariu, a câştigat din primul tur în faţa contracandidaţilor Octavian Bellu, care a primit 33 de voturi, şi Elisabeta Lipă - 21 de voturi. Cinci voturi au fost invalidate.

Mandatul lui Alin Petrache, 37 de ani, actualul conducător al Federaţiei Române de Rugby, va fi până în 2016, an în care ar fi expirat cel al fostului preşedinte Octavian Morariu, care a decis să renunţe la şefia COSR pentru a se dedica activităţii din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic.

La Adunarea Generală de joi au participat 109 membri dintr-un total de 123, reprezentând un total cumulat de 202 voturi.

 

 

** sursa  :  MEDIAFAX.

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home