Total Media News

Cel de-al doilea pod peste Dunare `creste` cu opt metri pe zi - Pagina 2 PDF Imprimare
Miercuri, 25 Iulie 2012 20:24
Index articol
Cel de-al doilea pod peste Dunare `creste` cu opt metri pe zi
Pagina 2
Toate paginile

 

. Atunci din apă vine răcoarea, temperaturile scad şi devin favorabile pentru betonare. Se poate lucra şi pe caniculă, există materiale care răcesc compoziţia, însă asta ar ridica preţul lucrărilor de construcţie. De aceea se toarnă beton noaptea. În momentul de faţă se montează segmentele din construcţia de suprafaţă a podului, în partea navigabilă a fluviului, care este spre partea română. În 24 de ore se montează un ansamblu de segmenţi. Asta înseamnă că podul înregistrează o dezvoltare de opt metri pe zi.

Într-un ritm rapid se construieşte şi estacada feroviară. Linia va trece pe la mijlocul podului, iar în stânga şi în dreapta vor exista două benzi rutiere pentru autoturisme, în ambele sensuri. În stânga, dinspre Bulgaria spre România, va porni o pistă pentru biciclete şi un trotuar pentru pietoni. În partea dreaptă va fi construit un coridor pentru circulaţia personalului auxiliar, se arată într-un articol scris de cei de la Rador.

Drumul feroviar va fi separat de cel rutier printr-o centură de beton. Pereţi de protecţie vor fi şi în apropiere de lanţurile răsucite, care asigură buna funcţionare a podului. Continuă şi construirea elementelor de protecţie ale podului. În opinia inginerului Alberto Bergara, aceste peste 100 de elemente sunt foarte importante pentru securitatea podului. Ele se montează astfel încât să formeze un inel de protecţie în jurul celor patru fundamente ale podului în partea navigabilă a fluviului. În cazul în care sunt lovite de un vas sau de blocuri de gheaţă, aceste elemente pot fi coborâte, însă nu şi bazele podului, a explicat acesta.

Potrivit proiectului, lungimea podului peste fluviu va fi de 1.391 de metri. Fără cei 160 de metri rămaşi, calculele arată că 1.231 de metri sunt deja finalizaţi. Se constuiesc şi intrările pe acesta. Împreună cu acestea, lungimea totală a şoselei auto este de 3.598 de metri, iar cea a drumului feroviar - de 3.448 de metri. Şi traseul feroviar cu o lungime de 160 de kilometri este finalizat.

 

 

 

 

**  sursa  :money.ro



 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Actualitate Cel de-al doilea pod peste Dunare `creste` cu opt metri pe zi - Pagina 2