În biroul de lucru al cancelarului german Angela Merkel a fost descoperit un covor de perete care a aparținut liderului nazist Hermann Goering. Covorul este numai unul dintre sutele de obiecte furate de naziști care se află în continuare în clădiri guvernamentale din Germania, arată o investigație a jurnaliștilor de la publicația „Der Spiegel”.
Covorul persan se afla de zeci de ani în acel birou. Potrivit „Der Spiegel”, în clădirile guvernamentale din Germania se află în continuare aproximativ 600 de piese de mobilier și opere de artă furate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.