Total Media News

O idee romaneasca poate schimba lumea implanturilor - Pagina 2 PDF Imprimare
Joi, 07 Martie 2013 15:48
Index articol
O idee romaneasca poate schimba lumea implanturilor
Pagina 2
Toate paginile

 

În ce constă inovația

În 2011, cinci tineri specialiști în știința și ingineria materialelor, fizică, electronică și fizică informatică, coordonați de cercetătorul Alina Vlădescu, au demarat proiectul BIOCOATing  („Straturi subțiri bioactive și antimicrobiale utile pentru biofuncționalizarea suprafețelor implanturilor dentare și ortopedice”).

Cercetătorii și-au fixat ca scop obținerea unui înveliș bioactiv, antibacterian, rezistent la coroziune și aderent la materialele din care sunt realizate protezele artificiale și care să  prelungească durata de viață a implanturilor. Mai exact, acest tip de înveliș ar trebui să accelereze integrarea osoasă a implantului și să îi îmbunătățească proprietățile mecanice și antibacteriene, în așa fel încât să reziste de două ori mult mai mult timp în osul în care a fost implantat.

„Implementarea pe piață a unor implanturi stomatologice și ortopedice cu calități superioare celor utilizate în prezent ar conduce la creșterea calității vieții si mărirea  speranței de viaţă normală. […] Având în vedere incidența deosebită a traumatismelor articulare care necesită implanturi, credem că aplicarea metodelor realizate în proiect în practica medicală ar aduce o contribuție importantă la îmbunătățirea calității vieții populației din Romania”, precizează Alina Vlădescu.

Invenții brevetate așteaptă cumpărători

Proiectul a intrat în penultimul an de cercetare, cu 7 specialiști (2 doctori în științe, un inginer, doi doctoranzi, un masterand și un tehnician), iar până acum s-au investit 336.250 lei, bani obținuți prin programul Resurse Umane (subprogramul “Tinere echipe de cercetare”) din cadrul Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2007-2013 - PN II. Cercetarea are loc, în totalitate, în România, la sediu INOE 2000 din platforma de fizică de la Măgurele. Testele de biocompatibilitate in vitro a straturilor obținute sunt realizate la Institutul de Biologie și Patologie Celulară din București.

Până acum, cercetătorii au înregistrat două cereri de brevet de invenție la OSIM, au publicat patru lucrări științifice și au prezentat  rezultatele obținute la  diverse conferințe internaționale și naționale. În plus, au semnat un acord de colaborare cu Universitatea „Dokuz Eylül” din Turcia, cu ajutorul căreia urmează să înceapă  testarea învelișurilor obținute, în condiții cât mai apropiate de cele reale, și implicit validarea rezultatelor.

În ceea ce privește avizarea învelișurilor pentru comercializare, Alina Vlădescu precizează că dosarul de avizare nu poate fi întocmit înainte de testarea in vivo a produsului. „Sper ca această etapă sa fie realizată în parteneriat cu o firmă interesată de comercializarea unor astfel de implanturi”.  Acum, tinerii cercetători români caută investitori atât în țară, cât și în străinătate, prin intermediul universității turce.

 

 

 

**  sursa  -



 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Actualitate O idee romaneasca poate schimba lumea implanturilor - Pagina 2