Primul-ministru Victor Ponta a avut, astazi, o intalnire cu reprezentanti ai companiei Oracle |
Luni, 22 Aprilie 2013 18:51 | ||||
Primul-Ministru Victor Ponta şi ministrul pentru Societatea Informaţională Dan Nica s-au întâlnit astăzi, 22 aprilie, la Palatul Victoria, cu Safra Catz, co-preşedinte Oracle Corporation și cu Sorin Mândruțescu, director general Oracle Romania.
În cadrul întâlnirii, Safra Catz şi-a exprimat aprecierea pentru nivelul înalt de pregătire al tinerilor români şi a arătat faptul că Oracle este una dintre companiile care şi-au asumat un angajament pe termen lung în România, cu atât mai mult cu cât conducerea companiei este extrem de mulţumită de felul în care funcţionează filiala de aici, în condiţiile unei creşteri de la câteva sute la 2500 de locuri de muncă. De asemenea, aceasta a subliniat că Oracle va continua să îşi dezvolte prezenţa în România şi, ca orice altă expansiune în regiunea sud-estică a Europei, va avea în centru ţara noastră, considerată ca fiind o piaţa deosebit de atractivă datorită îmbinării perfecte între abilitaţile tehnice ale tinerilor şi faptul că aceştia cunosc foarte bine mai multe limbi străine.
** sursa :Guvernul Romaniei |