Total Media News

Basescu cere reexaminarea legii privind referendumul validat cu prezenta de 30% - Pagina 2 PDF Imprimare
Joi, 11 Iulie 2013 20:27
Index articol
Basescu cere reexaminarea legii privind referendumul validat cu prezenta de 30%
Pagina 2
Toate paginile

 

"Această soluţie legislativă se regăseşte în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, al referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, al referendumului cu privire la probleme de interes naţional şi al referendumului local. În lipsa unei participări de cel puţin jumătate plus unul din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului", susţine Traian Băsescu.

Şeful statului consideră oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente "pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real şi efectiv, voinţa cetăţenilor, voinţă ce constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului".

"Astfel, caracterul democratic al statului vizează participarea cetăţenilor la conducerea treburilor publice şi presupune ca deciziile să fie întemeiate pe voinţa poporului, de aceea democraţia constituţională implică o guvernare realizată de către majoritate, în acord cu voinţa sa. În condiţiile în care participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor, constând în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, reprezintă atât un act de responsabilitate civică, cât şi premisa unei manifestări democratice a suveranităţii prin intermediul poporului, considerăm că schimbarea acestei majorităţi ar putea avea efecte negative asupra exprimării voinţei reale şi efective a cetăţenilor ce se va răsfrânge asupra întregii societăţi", susţine şeful statului.

 

**  SURSA  - MEDIAFAX



 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate Politic Basescu cere reexaminarea legii privind referendumul validat cu prezenta de 30% - Pagina 2