Total Media News

Evolutia pietei auto dupa 9 luni din 2014 PDF Imprimare
Vineri, 17 Octombrie 2014 14:43
 
                                     
     Pe ansamblul pieţei, livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule 
comerciale) înregistrează, după 9 luni din 2014, o creștere de 26,8% faţă de aceeași 
perioadă a anului trecut.
    În interiorul acestei creșteri, avem autoturismele cu + 27%. 
    Si pe plan european se remarcă o evoluție pozitivă, principalele țări europene 
înregistrând creșteri ce consolidează un trend ascendent pentru 2014 (datele după 9 luni fiind: Franța +2,1%, Germania +2,9%, Italia +3,6%, Spania +17,2%, UK +9,1%). 
In România, în continuare vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către 
persoanele juridice, acestea reprezentând 71% din volumulul total înregistrat pe primele 9 luni din 2014. In interiorului acestei valori medii anuale, ar fi de remarcat faptul că ponderea achizițiilor realizate de către persoanele fizice a scăzut de la 41% in luna mai la 31% in luna septembrie. 
     Un alt aspect analizat de către noi este raportul dintre vehiculele noi si cele rulate. 
Remarcăm faptul că, în aceste nouă luni din 2014, înmatricularile de autoturisme rulate au scăzut cu cca. 3,9% (6.500 unități) comparativ cu aceeași perioadă din 2013. Cu toate acestea, volumul lor (cca. 160.000 unități în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi (cca. 3 ori mai mare), deși în scădere față de situația din 2013 (când la 9 luni raportul a fost de 4 rulate la unul nou).
Analiza sectorială. 
I. Producţia naţională. 
După 9 luni din 2014 consemnăm o producție de 287.413 de autovehicule, cu 6,7% mai 
puțin decât în perioada similară din 2013. Dintre acestea, 244.072 unități (85%) sunt 
produse de către Dacia, 43.336 (15%) de către Ford și 5 unități de către Roman Brașov. 
Volumele cele mai mari după 9 luni le-au înregistrat Dacia Duster (119.443 unități, din care 
17.766 în luna septembrie), urmată de Dacia Logan (61.043 unități, din care 5.472 unități în 
septembrie), Ford B-MAX (43.336 unități, din care 4.781 în septembrie), Dacia Sandero 
(32.951 unități) și Dacia Logan MCV (30.675 unități). 
II. Exportul. Au fost exportate în luna septembrie 2014 un număr de 34.181 unități, ceea ce 
face ca după nouă luni din 2014 să consemnăm un export total de 266.352 unităţi, adică o 
scădere de 2,1% față de perioada similară din 2013. 
Cel mai exportat model după 9 luni din 2014 Dacia Duster cu 114.019 unităţi, urmat de 
Logan cu 51.179 unități și Ford B-MAX cu 43.316 unităţi. 
III. Vânzările. Cu un volum total de 9.128 unități în luna septembrie, consemnăm față de luna 
similară a anului trecut o creștere cu cca. 12% a vânzărilor, ceea ce face ca, la un volum 
total de 73.602 unități după 9 luni din 2014, să se înregistreze o creștere față de aceeași 
perioadă din 2013 de 26,8%, situație datorată în special autoturismelor, care au înregistrat 
+27% (+28,1% cele autohtone și +26,5% cele din import). 
La autoturisme, top-ul pe mărci după 9 luni din 2014 este condus de către Dacia, cu 
20.213 unităţi vândute (32,9% din total), urmată de Volkswagen (6.369 unități / 10,4%), 
Skoda (5.742 unităţi / 9,4%), Ford (4.365 unităţi / 7,1%), Renault (4.188 unităţi / 6,8%) și 
Opel (2.786 unităţi / 4,5%). 2/2 
In ceea ce priveste top-ul pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model 
în luna septembrie (dar și după 9 luni din 2014), urmat de Dacia Duster, Volkswagen Golf, 
Skoda Octavia și Dacia Logan MCV. 
Analizând segmentarea pe clase, situația la nouă luni ne arată faptul că majoritatea 
segmentelor (în special cele de volum, respectiv B și C) înregistrează creșteri importante 
(peste 30%), scăderi consemnându-se pe segementele cuprinzând autoturisme aflate în 
gama de preț superioară (Executive –8% și Sport – 38%). 
In funcţie de tipul de combustibil, după nouă luni din 2014, consemnăm o pondere 
de 55,3% pentru motoarele diesel, în creștere față de 2013, când aceasta era de 52,9%. Se 
menține numărul de 8 mărci și respectiv 7 modele din primele 10 care au o pondere a 
vânzărilor cu motorizări diesel peste ponderea medie a vânzărilor totale (55,3%), unele 
modele având ponderi ale motorizarii diesel care depășesc 75% din vânzările totale ale 
respectivulul model. 
Concluzie 
Cu datele înregistrate în luna septembrie 2014, consemnăm un număr neîntrerupt de 
15 luni consecutive (din iulie 2013) de creștere față de lunile similare din anul precedent. 
Totuși, aceste volume nu înseamnă în mod automat și creșterea afacerilor, dacă ne 
uităm și la datele comunicate de către Institutului Național de Statistică. Conform INS, 
creșterea cifrei de afaceri în comerțul cu autovehicule după 8 luni din 2014 era de numai 
4,8% față de aceeași perioadă din 2013 față de +29% cât a fost creșterea numărului de 
unități vândute. 
Pe de altă parte, autovehiculele rulate importate continuă să intre în număr important 
(x3 ori mai mare decât cele noi) în parcul național, în condițiile în care nefiscalizarea 
comerțului cu autovehicule rulate din import (TVA, impozite etc) rămâne un subiect 
nerezolvat de ani de zile și care favorizează, în mod evident, importul de autovehicule 
rulate în detrimentul celor noi. 
Față de recenta atenționare a Comisie Europene adresată României pentru depașirea 
limitelor emisiilor poluante în marile orașe din țară, reiterăm necesitatea unui cadru legal 
care să stimuleze în mod real achiziția de autovehicule care încorporează tehnologii 
avansate (emisii reduse de CO2, electrice, hibride sau care folosesc combustibili alternativi), 
orientate către eficiență și protecția mediului deoarece acestea poluează mai puțin sau deloc, 
contribuind, totodată și la creșterea gradului de siguranță rutieră. De asemenea, 
complementar, sunt necesare măsuri eficiente de limitare a evaziunii fiscale din 
domeniul comerțului cu autovehicule rulate. 
========= // ======
C.d.P.-- APIA
 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Economie Auto Evolutia pietei auto dupa 9 luni din 2014