Total Media News

Ministrul E.LIPĂ invitată la Comisia pentru Învățământ, Cultură,Tineret și Sport din Parlament PDF Imprimare
Vineri, 26 Februarie 2016 08:13

                


           Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta LIPĂ a răspuns invitației Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, de a prezenta strategia ministerului pentru anul 2016, completările pentru Legea 69 / 2000, respectiv pentru a prezenta detalii cu privire la participarea Lotului Național al României la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

    În cadrul ședinței s-a propus crearea unei comisii mixte formată din specialiști ai Ministerului Tineretului și Sportului și membri ai Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport în vederea definitivării propunerilor de amendare a Legii 69 / 2000. Propunerea a venit din partea vicepreședintelui comisiei, dl. Zisopol Dragoș Gabriel.

    De asemenea, a fost abordată tema dezvoltării în România a Sportului Universitar printr-un pachet de politici publice care, coroborate, să aibă ca efect creșterea numărului de studenți implicați în activitățile sportive.

 

 

Deputatul Radu Zlati a introdus în dezbateri tema modificării legii sponsorizării. Ministrul Elisabeta LIPĂ a subliniat importanța amendării acestei legi în sensul creării unui mediu favorabil pentru companiile care decid să sprijine sportul în România și i-a informat pe membrii comisiei despre inițiativa de modificare a legii și asupra demersurilor făcute către celelalte ministere, concluzionând că aceste amendamente vor avea un efect sporit cu condiția să fie implicate și autorităților locale.

Comisia a cerut clarificări legate de strategia MTS referitoare la dezvoltarea sportului de masă, starea infrastructurii sportive și soluții pentru programe de reabilitare și dezvoltare, proiectul de modificare a Legii 75 / 1994 referitoare la condițiile de intonare a Imnului de Stat, situația taberelor de agrement aflate în administrarea MTS și stadiul pregătirii sportivilor în vederea participării României la Jocurile Olimpice de la Rio.

Dintotdeauna, încă din vremea când eram sportivă, am învățat că cele mai frumoase lucruri se realizează în echipă. Sunt mulțumită că, pentru a iniția politici publice adresate tineretului și sportului, am parte de sprijinul necondiționat al Comisiei pentru Învățământ, Cultură, Tineret și Sport. Le mulțumesc tuturor membrilor comisiei parlamentare și apreciez îndeosebi sprijinul domnului deputat Sorin  Iacoban pentru implicarea sa activă în susținerea sportului românesc.”, a declarat Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta LIPĂ

 

** MTS

 

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Sport Ministrul E.LIPĂ invitată la Comisia pentru Învățământ, Cultură,Tineret și Sport din Parlament