Total Media News

Romanian Fashion Philosophy 21-24 martie 2017 PDF Imprimare Email
Marţi, 21 Martie 2017 13:15
                
                       
     Dupa succesul primei editii, Romanian Fashion Philosophy (RFP) revine intre 21-24 martie 2017, la Palatul Bragadiru din Bucuresti, in formula internationala consacrata in toamna lui 2016.
      Romanian Fashion Philosophy, o noua filozofie de moda, un concept dedicat promovarii tinerilor designeri, un eveniment de top ce ofera ocazia celor mai talentati dintre absolventii facultatilor de design vestimentar sa se afirme nu doar national, ci mai ales international, prin intermediul canalelor FashionChannel Italia, FNL si Fashioninsider, care vor transmite LIVE, in intreaga lume, cea de-a doua editie a Romanian Fashion Philosophy.
     Prima zi din editia de toamna-iarna 2017-2018 va fi dedicata tinerilor designeri si concursului special organizat pentru ei - Romanian Fashion Design Talent Competition – si supervizat de membrii clusterului Romanian Textile Concept.
      Studenti si absolventi ai facultatilor de moda din Bucuresti, Cluj, Oradea sau Iasi, dar si ai unor organisme private din Capitala – Institutul de Moda Salomeia Truta si Atelierele ILBAH – isi vor prezenta cele mai noi colectii si vor intra in competitie, lucrarile lor urmand a fi analizate de un juriu format din critici de moda si de personalitati ale modei romanesti si internationale. Presedintele Romanian Textile Concept, domna Sara Wechsler, alaturi de fondatorul FashionChannel Italia, Marzio Nocera, si de fondatorul Fashioninsider.com si totodata presedinte de onoare al RFP, Marcellous Jones, va face parte din juriul acestei competitii si va alege cei mai talentati designeri. Acestia vor primi premii insemnate din partea Romanian Fashion Philosophy si a partenerilor.
     Colaborarea cu clusterul Romanian Textile Concept vine in mod firesc din dorinta de sustinere reciproca dintre patronii din industria textila si absolventii facultatilor de design. Romanian Textile Concept va aduce la editia din martie si marci romanesti de traditie precum Brainconf, Secuiana sau Tarnava.
TheFashionInsider.com Magazine, recunoscuta publicatie internationala de moda, prin vocea lui Marcellous Jones, critic de moda si Presedinte de Onoare al RFP, a mentionat Romanian Fashion Philosophy drept unul dintre cele mai importante evenimente internationale de moda: ”Romanian Fashion Philosophy va deveni in cel mai scurt unul dintre cele mai impresionante evenimente de moda din Europa. Credeti-ma, are un potential enorm!”.
Universitatea Nationala de Arte va prezenta pe toata perioada evenimentului si o expozitie cu tema experimentala realizata de studentii anului I la moda-design vestimentar din cadrul UNArte Bucuresti, sub coordonarea lectorului doctor Oana Rosca.
Peste 40 de designeri din intreaga lume isi vor prezentare colectiile, printre care: Mirela Diaconu, Gina Cas, Alexandra Calafeteanu, Mineli, Catch Michelle si designeri de top din SUA, Italia, Portugalia, Spania, Rusia, Arabia Saudita, Turcia. Vedeta incontestabila a evenimentului va fi Agatha Ruiz de la Prada, una dintre cele mai bune creatoare de moda din lume, creatiile sale fiind expuse la Muzeul de Arta Moderna din Paris, dar si in alte locuri similare din Japonia, India si America Latina.
Deschiderea Romanian Fashion Philosophy va fi facuta de o colectie realizata de studentii de la UNArte, colectie coordonata de Venera Arapu, iar ultima prezentare din cadrul evenimentului va avea loc vineri, 24 Martie, de la ora 22.00, si va apartine reputatei creatoare de moda, Agatha Ruiz de la Prada.
Agentia Nationala de Presa (AGERPRES) va expune la Romanian Fashion Philosophy AW17/18 mai multe fotografii care conduc spre o calatorie in timp, prin istoria modei din Romania. Prezenta de-a lungul timpului, prin jurnalistii si fotografii ei, la toate marile evenimente din istoria contemporana a tarii noastre, AGERPRES detine o vasta arhiva de fotografii, ce cuprinde milioane de imagini realizate din anul 1927 pana astazi. Fotografii agentiei au surprins numeroase defilari de moda si colectii vestimentare, incepand cu anii 1930. Aceste fotografii vor putea fi admirate, la Palatul Bragadiru, pe toata perioada desfasurarii Romanian Fashion Philosophy.
Cea de-a doua editie Romanian Fashion Philosophy va fi transmisa in intreaga lume, in direct, de partenerii internationali Fashion Channel si Fashioninsider Magazine. Mai multe detalii in timp real pe www.facebook.com/RomanianFashionPhilosophy.
Temporary Showroom, unul dintre cele mai recunoscute si cu traditie concept store din Berlin vine la Romanian Fashion Philosophy pentru scouting in randul designerilor romani! Intentia lor este de a adauga branduri romanesti in lista lunga si celebra pe care o reprezinta: Henrik Vibskov, MM6 Maison Margiela, Jil Sander, Y-3 by Yohji Yamamoto, Alexander McQueen, Etudes Studios, KTZ Kokon Tozai, Odeur Studios, Alexander Wang, Cottweiler, Craig Green si multi altii.
**  Com. de Presa
 

Abonare newsletter




Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.net
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Ştiri Life Romanian Fashion Philosophy 21-24 martie 2017