Total Media News

Min. Economiei a cerut Nuclearelectrica să livreze la buget dividende de 110 milioane de lei PDF Imprimare Email
Vineri, 15 Septembrie 2017 12:46

 

            

      Conform  mediafax.ro,Ministerul Economiei a solicitat Nuclearelectrica aprobarea distribuirii sumei de 110 milioane de lei sub formă de dividende către acţionarii societăţii, plata urmând să fie făcută pe 3 noiembrie, potrivit unui document transmis către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

     Ministerul Economiei a trimis două solicitări către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (SNN) pentru completarea ordinii de zi a Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor stabilită pentru data de 28 septembrie 2017 sau 29 septembrie 2017.

     Prima solicitare vizează „aprobarea distribuirii sumei de 110.000.000 lei, sub formă de dividende, în temeiul prevederilor art. II şi art. III din OUG nr. 29/2017, către acţionarii societăţii, proporţional cu participarea acestora la capitalul social al societăţii şi aprobarea datei plăţii dividendelor, respectiv 3 noiembrie 2017”, se arată în comunicatul transmis către BVB.

 

 

A doua solicitare efectuată de către minister vizează aprobarea demarării Fazei 1 a Strategiei pentru Proiectul de Retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă.

Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, cei doi acţionari ai Hidroelectrica, au aprobat miercuri plata unor dividende de 655 de milioane de lei, care urmează a fi virate în cel mult două săptămâni către bugetul de stat sub formă de „dividende speciale”, potrivit mai multor surse citate de ZF.

Ministerul a solicitat Transgaz convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor pentru aprobarea distribuirii sub formă de dividende a 171 de milioane de lei din sumele existente, potrivit unui document transmis miercuri către BVB.

Anterior, instituţia a solicitat Conpet şi Romgaz să vireze bani la bugetul statului sub formă de dividende.

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că toate companiile de stat urmează să vireze la buget în avans sume sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare, la solicitarea Guvernului.

 

 

***  sursa  :--http://www.mediafax.ro/economic/ministerul-economiei-a-cerut-nuclearelectrica-sa-livreze-la-buget-dividende-de-110-milioane-de-lei-16728298

 

Abonare newsletter




Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.net
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Service Auto autorizat RAR
Uleiuri Auto
Baterii auto
Salonul Auto Bucuresti 2016
Bucharest FAshion Week 2015

Sunteti aici: Home Ştiri Economie Min. Economiei a cerut Nuclearelectrica să livreze la buget dividende de 110 milioane de lei