Total Media News

Politic
Concurs Miss Parlament ? PDF Imprimare
Marţi, 20 August 2013 20:08

            Popoviciu doreşte un concurs Miss Parlament, deputatele Gorghiu, Podaşcă şi Anastase îl critică

 

     Deputatul PDL Alin Popoviciu a anunţat ideea organizării unui concurs Miss Parlament, cu categoriile "cea mai frumoasă", "cea mai bine îmbrăcată", "cea mai populară " şi "cea mai deşteaptă", însă iniţiativa a fost criticată de deputatele Alina Gorghiu, Roberta Anastase şi Gabriela Podaşcă.

 

                

                               Alin Popoviciu (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)

      Democrat-liberalul precizează, citat de "Gândul", că ideea a pornit de la o discuţie "între băieţi", între reprezentanţi ai mai multor partide, în încercarea de a stabili cine este cea mai frumoasă doamnă din Parlament. Astfel, Popoviciu vrea ca în septembrie deputaţii şi senatorii să decidă, nu însă prin organizarea unui concurs propriu-zis, ci prin completarea unor formulare.

      "Cu siguranţă nu vor vrea doamnele să vină la prezentarea de modă în ţinute de gală sau în costume de baie, aşa că e mai bine prin formulare, toate anonime ca să nu existe probleme, cu câte 4-5 întrebări, pe care apoi să le punem într-o urnă. Fiecare să voteze după pofta inimii, că de meritat merită multe doamne. Şi dacă votul e corect, atunci PDL va fi pe podium pentru că are cele mai frumoase parlamentare", a declarat Popoviciu, pentru "Gândul".

Citeşte mai mult...
 
Ministrul Dan Sova, atacat cu o rosie la Cluj PDF Imprimare
Marţi, 20 August 2013 10:16

        La finalul unei conferinţe de presă a ministrului Dan Şova, la Cluj, o tânără s-a apropiat de politician ţinând în mână o roşie pe care a strivit-o pe tableta pe care acesta o avea pe picioare.

                   

         http://www.youtube.com/watch?v=3ImdJXLJr28

     "Am un mesaj de la Roşia Montană pentru dvs. pentru că ştiu că participaţi...Vă mulţumim foarte mult pentru contribuţia dvs. şi sperăm să lăsaţi toate ilegalităţile la o parte şi să nu vă gândiţi la o decizie politică ilegală pentru proiectul de la Roşia Montană", i-a spus tânăra ministrului Dan Şova în timp ce îi strivea o roşie pe tableta pe care acesta o avea în mâini.Incidentul a avut loc la finalul unei conferinţe de presă de la Cluj.
Citeşte mai mult...
 
Prima sedinta de Guvern dupa vacanta : 15 MINISTRI ABSENTI PDF Imprimare
Vineri, 16 August 2013 13:38

               Prima şedinţa săptămânală a Executivului după zece zile de vacanţă guvernamentală s-a desfăşurat în absenţa a cincisprezece miniştri, iar la începutul reuniunii premierul Victor Ponta le-a spus celor prezenţi că programul care urmează este foarte simplu: "Noi cu pâinea, domnul preşedinte, cu circul
"

 

              Liviu Dragnea, Liviu Voinea, Varujan Vosganian, Constantin Niţă, Mihnea Costoiu, Dan Şova, Eugen Nicolăescu, Mariana Câmpeanu, Doina Pană, Nicolae Bănicioiu, Mihai Voicu, Maria Grapini, Cristian David, Lucia Varga şi Titus Corlăţean lipsesc de la prima reuniune a Guvernului ţinută, miercuri, după vacanţă.

             Miniştrii absenţi sunt înlocuiţi de secretari de stat.

Citeşte mai mult...
 
Motiunea USL din 2012 : Opriti Guvernul santajabil. Asa nu, niciodata ! PDF Imprimare
Joi, 15 August 2013 14:43
                                                       Moţiunea de cenzură
                           „Opriţi Guvernul șantajabil. Aşa nu, niciodată!”
       Domnule Preşedinte al Senatului, 
       Doamnă Președinte a Camerei Deputaților,
       Doamnelor şi domnilor senatori și deputați, 
     În doar două luni, Guvernul a ratat majoritatea obiectivelor pe care și le-a propus și a
devenit o amenințare la adresa românilor prin politicile pe care le susține. În loc să
fie un guvern care schimbă direcția greşită a cabinetelor Boc, actualul Guvern a
devenit un cabinet șantajat, captiv, care acționează împotriva intereselor românilor. 
Din opoziție, am atras atenția, prin moțiuni simple și de cenzură, asupra înrăutățirii
permanente a situației sociale și economice a țării, de fiecare dată cu speranța că cei
care guvernează vor înceta politicile care sărăcesc românii, lovesc economia și
subminează instituțiile şi vor opri îmbogățirea prin fraudă a clientelei politice. 
Instalarea Guvernului Ungureanu putea să fie o cotitură în abordarea guvernării, dar
a eșuat în doar două luni. Regretabil, nu s-a schimbat nimic, demersurile sunt la fel
de neprofesioniste și păguboase pentru România și pentru majoritatea românilor. 
Această moțiune constată şantajul la care este supus Guvernul României care, prin
deciziile sale, afectează largi categorii sociale, precum și stabilitatea economică și
socială a țării. Şantajul este unul triplu, pe zone ușor de constatat de către oamenii
obișnuiți:
Citeşte mai mult...
 
Traian Basescu sustine fara rezerve reducerea TVA la paine PDF Imprimare
Luni, 29 Iulie 2013 10:23

       Traian Basescu sustine fara rezerve reducerea TVA la paine: Poate fi negociata cu succes cu FMI

                                           

      Presedintele Traian Basescu a declarat ca este un sustinator "fara rezerve" al reducerii TVA la paine la 9%, precizand ca aceasta masura ar putea fi negociata "cu succes" cu Fondul Monetar International.

 

      "O masura pe care, la fel ca Guvernul, o sustin fara rezerve, alaturi de crearea unei portite pentru reluarea cu profesionalism a procesului de privatizare a CFR Marfa, daca actualul castigator, GFR, nu va putea plati cele 202 milioane euro si nu va putea garanta un proces de modernizare a echipamentelor companiei. Sunt convins ca ambelepot fi negociate cu succes pentru ca FMI, UE si BM nu ne sunt dusmani, ci parteneri", a raspuns seful statului intr-un interviu citat de   Mediafax

, difuzat duminica de Romania Libera.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 22 din 35

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Actualitate Politic