Joi, 29 Septembrie 2011 07:19 |
Executivul a aprobat forma renegociată a contractului statului român cu firma Bechtel, Ministerul Transporturilor pregătind deja licitaţiile pentru tronsoane la care compania americană a renunţat în urma renegocierii.
"Am luat de pe umerii românilor ceea a pus guvernul Năstase, acel stigmat de cetăţean de rangul 3 în Uniunea Europeană. Chiar şi acum avem probleme ca urmare a contractului de construire a autostrăzii Transilvania, din pricina modului prin care a fost adjudecat şi a clauzelor care-l guvernau", a declarat ministrul Anca Boagiu, referindu-se la contractul pentru autostrada Transilvania.
Boagiu a reiterat faptul că noua formă a contractului cu Bechtel aduce statului român o economie de 6 miliarde de euro, iar la avantajele pe care le-a menţionat anterior, ministrul Transporturilor a adăugat faptul că au fost schimbate termenele de plată a facturilor de la 25 de zile la 65 de zile, iar garanţia lucrărilor a fost extinsă de la 24 la 30 de luni. În plus, cuantumul total al claimurilor depuse de Bechtel a fost coborât de la 380.000.000de euro la 115.000.000 euro, plătibili în trei tranşe, până în luna mai 2012.
MTI a început deja procedurile pentru organizarea licitaţiilor pe tronsoanele de autostradă la care Bechtel a recnunţat.
|
Citeşte mai mult...
|
|
Joi, 11 August 2011 16:44 |
Guvernul va sista pana in anul 2014 acordarea tichetelor de masa, cadou si de vacanta pentru angajatii din institutiile publice, prevede Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2012-2014, adoptata miercuri de Executiv, potrivit Mediafax. Politica de blocare a angajarilor in sistemul public, prin ocuparea unui singur post din sapte vacantate, va fi mentinuta atat anul viitor, dar si in 2013, tot pana in anul 2014.
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
Pagina 75 din 75 |