Total Media News

Imobiliar
Guvernul modifica schimbarea in cazul finantarii lucrarilor de reabilitare termica PDF Imprimare
Marţi, 30 Octombrie 2012 22:40

                După ce în ultima perioadă nimeni nu mai ştia exact care e situaţia reabilitării termice, mai ales că unii primari din exces de zel electoral au decis să finanţeze în întregime lucrările de acest din sectoarele sau oraşele pe care le administrau, chiar dacă legea era destul de clară cu modul de împărţire al plăţilor, astăzi, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care vine să clarifice lucrurile.

                            

      Schema de finanţare propusă de Ministerul Dezvoltării, care se referă atât la lucrările de intervenţie, cât şi la realizarea auditului energetic şi a expertizei tehnice, arată astfel:

- 60% din finanţare este asigurată din fonduri structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene şi din alocaţii de la bugetul de stat;

- 40% reprezintă contribuţia însumată a consiliilor locale şi a asociaţiilor de proprietarilor, astfel: contribuţia proprie a autorităţilor administraţiei publice locale se stabileşte pe baza unor criterii socio – economice, în limita a maxim 30% din valoarea activităţilor/lucrărilor, care se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale/Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi, în completare, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari constituit în acest sens. Cota de contribuţie a proprietarilor nu poate fi mai mică de 10% din valoarea activităţilor/lucrărilor.

Citeşte mai mult...
 
Bienala de arhitectura 2012 -seminarii PDF Imprimare
Joi, 04 Octombrie 2012 18:06

             Participati la Seminariile tematice organizate in cadrul Bienalei de Arhitectura 2012 si aveti ocazia sa aflati noutatile in domeniu si sa relationati cu cei din breasla.

 

    Pe perioada celui mai important eveniment de arhitectura al anului -Bienala 2012, Uniunea Arhitectilor din Romania organizeaza, impreuna cu revista Bursa Constructiilor, o serie de seminarii tematice cu scopul de a prezenta arhitectilor si tuturor profesionistilor interesati noutatile in ceea ce priveste tendintele si solutiile cu impact in domeniul constructiilor civile si industriale.

Citeşte mai mult...
 
Apartamente de vinzare si spatii comerciale PDF Imprimare
Vineri, 28 Septembrie 2012 17:36

                        Apartamente    si   spatiu   comercial  de  vinzare

 

 

                                    

 

      ** cartier  Chitila

      **  preturi  convenabile

 

  Detalii  si  informatii  la  telef : 0722 202 303

 
Chiriasii au drepturi, nu doar obligatii! PDF Imprimare
Miercuri, 19 Septembrie 2012 20:51

   Incepe oficial " sezonul chiriilor " si, in ultima perioada, am incercat sa-ti oferim sfaturi utile pentru a evita probleme de orice gen, atunci cand inchiriezi o locuinta. Unii dintre voi sunt la prima experienta imobiliara si trateaza superficial inchirierea unei locuinte.

   Trebuie sa stiti ca inchirierea este o afacere serioasa, certificata de un contract de inchiriere , un document oficial care stipuleaza toate elementele inchirierii.

Citeşte mai mult...
 
Proiecte de case mici si ieftine: o locuinta minimalista economica si confortabila PDF Imprimare
Marţi, 18 Septembrie 2012 15:19

       Atunci cand ne propunem sa construim o locuinta noua, cu siguranta ne dorim ca aceasta sa fie spatioasa si moderna, confortabila si economica si, nu in ultimul rand, sa se incadreze in bugetul de care dispunem.

     Este bine de stiut ca, o locuinta moderna, spatioasa si cu functionalitati complexe, nu trebuie neaparat sa fie mare si sofisticata.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 23 din 32

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Economie Imobiliar