Luni, 05 Mai 2014 15:45 |
Un arhitect a construit o casă pentru mama sa, chiar în curtea propriei locuinţe.
Casa micuţă, dar extrem de bine gândită, este acum unul dintre cele mai apreciate proiecte de case de pe internet.
Soţii Buster şi Marika Delin - el de profesie arhitect, ea peisagist - au locuit mult timp în străinătate. Întorşi în Suedia, soţii au avut mare nevoie de cineva care să aibă grijă de cei trei copii ai lor. Buster s-a gândit imediat la mama sa, Ethel, dar şi la o soluţie pentru ca soacra şi nora să nu locuiască în aceeaşi casă :)Aşa că arhitectul a gândit o căsuţă pentru mama sa, pe care a construit-o chiar în curtea propriei locuinţe. Casa, de numai 40 de metri pătraţi, are livingul, baia, bucătăria şi dormitorul la parter şi un mic spaţiu de lucru la mansardă, arată blogul adelaparvu.com.
Interesant este că uşa de la mansardă nu dă spre un balcon, ci spre o terasă. Şi asta pentru că locuinţa a fost construită în pantă. Spaţiul de lucru de la etaj a fost gândit special pentru momentele în care copiii îşi fac temele şi proiectele în casa bunicii. Scara, care este destul de greu de urcat de o femeie în vârstă, poate fi urcată foarte uşor de nepoţi.
|
Citeşte mai mult...
|
Sâmbătă, 19 Aprilie 2014 13:11 |
Steve Areen a construit o casă tip dom în doar şase săptămâni, folosind aproape în totalitate materiale naturale, iar costul total al construcţiei a fost de sub 9.000 de dolari.
Regulile nu sunt atât de stricte în Tailanda, astfel încât Steve nu a avut nevoie de avize pentru construcţie, fapt care a scurtat mult timpul. Pentru anumite aspecte, precum încălzirea apei şi iluminare, ingeniosul bărbat a trebuit totuşi să apeleze la metode convenţianale, precum instalaţia de energie electrică.
Este prima casă de tip dom construită de Steve Areen, însă are deja planuri pentru o nouă locaţie, lângă Oregon. El vrea ca de această dată să folosească materiale ceva mai rezistente, precum un anumit tip de cărămidă realizată din pământ.
|
Citeşte mai mult...
|
|
Duminică, 30 Martie 2014 12:09 |
Locuinţele din România s-au ieftinit cu peste 10%, în 2013.
Este una dintre cele mai mari scăderi de preţuri la nivel european. Specialiştii se aşteaptă ca şi anul acesta să vedem o contracţie de câteva procente.
Executările silite – reduceri de 50%
Unele dintre cele mai bune oferte se găsesc la bănci, în ofertele de executări silite. În mod normal, după ce imobilul nu se vinde la prima licitaţie, la preţul de evaluare, banca aplică o scădere de 25%. După susţinerea mai multor licitaţii, unele bănci fac reduceri şi de 50%. Pentru un apartament cu trei camere din Constanţa, pe care a încercat să îl vândă de mai multe ori, banca Unicredit Ţiriac aplică acum, din start, o înjumătăţire a preţului, până la 26.500 de euro. Casa era evaluată la 53.000 de euro. Chiar şi reducerile de 25% dau naştere la preţuri convenabile. De exemplu, Alpha Bank are în ofertă un apartament de 3 camere de 56 mp, central, situat pe bulevardul Ioan Mihalache din Capitală, la aproape 50.000 de euro. Un teren de 100 de metri din Bucureşti, pe care se află o construcţie cu trei camere, costă 27.000 de euro, oferta aflându-se la Procredit Bank.
|
Citeşte mai mult...
|
Vineri, 24 Ianuarie 2014 15:25 |
Piaţa imobiliară din Bucureşti este blocată între veşti încurajatoare şi realitatea dură. În timp ce preţurile şi chiriile marchează minime în mod repetat, interesul investitorilor pentru Capitală creşte direct proporţional.
Companiile de consultanţă anunţă că tot mai mulţi oameni de afaceri străini vor să intre pe piaţa locală, dar dincolo de perspectivele îmbucurătoare, piaţa rămâne amorţită. Fondurile oportuniste sunt singurele dispuse să se mişte mai rapid, dorind să prindă cât mai mult timp din perioada de criză.
Bucureştiul este în top 10 cele mai interesante pieţe din Europa, pentru investitorii imobiliari, potrivit unui studiu BNP Paribas Real Estate. Aceştia caută pieţe relativ stabile, care să le ofere în acelaşi timp oportunitatea să crească rapid. Cam acelaşi fenomen care s-a resimţit în România înainte de criză, doar că la o scară mult mai mică şi cu mai multă preauţie din partea celor care îşi plasează banii în imobiliare. Iar acest lucru nu este valabil doar pentru noi.
|
Citeşte mai mult...
|
|