Total Media News

Esential
Legea offshore PDF Imprimare
Miercuri, 24 Octombrie 2018 18:33
   Fotografia postată de Beatrice Tudor.

 

    Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat miercuri proiectul de Lege offshore cu 170 de voturi pentru, 3 impotriva si o abtinere. Actul normativ va merge, spre promulgare, la presedintele Klaus Iohannis, cel care a retrimis proiectul de lege in Parlament la inceputul lunii august 2018.

   E greu spus, in acest moment, cat va castiga, de fapt, Romania de pe urma exploatarii gazelor din Marea Neagra.

   " A fost votată legea offshore, cea prin care se prevăd beneficiile pe care statul român trebuie să le încaseze din exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Așa cum PSD a spus de la bun început, au fost câteva puncte la care nu am renunțat. În primul rând, peste 50% din gazele extrase vor fi vândute în țară. Apoi, tot ceea ce reprezintă venit suplimentar pentru companii, peste 45,71 lei / MWh, va fi impozitat suplimentar. Se poate ajunge astfel, dacă prețul de vânzare va fi mult peste acest prag, ca impozitul suplimentar să fie de până la 70% din venit. Legea mai prevede și alte măsuri, însă nu detaliile tehnice sunt importante, ci faptul că este cea mai bună lege pe care România a avut-o pentru exploatarea resurselor sale.
După mai multe luni în care această lege a fost extrem de disputată și a fost pretext pentru tot felul de acuzații la adresa PSD, mă bucur că acum putem spune tuturor că PSD se ține de cuvânt. Nu văd niciun investitor deschizând sticle de șampanie, nu văd nici vreun reprezentant al Opoziției prea bucuros. Asta înseamnă că legea este bună pentru români.

 

Citeşte mai mult...
 
Conferinta Internationala The Use of R in Official Statistics - uRos2018 PDF Imprimare
Joi, 11 Octombrie 2018 14:30
Conferinta Internationala The Use of R in Official Statistics - uRos2018 a avut loc in perioada 10-14 septembrie 2018 si este a 6-a conferinta initiata de catre INS - Romania, fiind organizata anul acesta la Haga, impreuna cu CBS (Centraal Bureau voor de Statistiek), Olanda. Partenerii conferintei au fost Oficiul de Statistica din Austria, Universitatea Bucuresti si Universitatea Ecologica din Bucuresti. Seria de evenimente uRos promoveaza utilizarea si dezvoltarea software-ului de analiza R in statistica oficiala, dar si a altor medii care integreaza pachete si functii ale R. De-a lungul celor sase editii ale evenimentului participarea internationala a crescut continuu, de la 6 tari in anul 2014, la 32 de tari anul acesta.
Conferinta a reunit 100 de statisticieni si specialisti din oficiile de statistica si din mediul academic din 32 de tari (Africa de Sud, Austria, Belgia, Canada, Coreea, Danemarca, Elvetia, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Guatemala, Islanda, India, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelanda, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Slovenia, Spania, Suedia, SUA, Tanzania, Ungaria) de pe 6 continente.
De asemenea, au fost prezenti reprezentanti ai Eurostat si ai altor organizatii internationale care au ca obiect de activitate statisticile oficiale (OECD, Banca Mondiala, Biroul de Statistica a Muncii - SUA). Lucrarile conferintei s-au desfasurat pe sectiuni paralele si au cuprins 60 de prezentari si 5 tutoriale tematice.

Citeşte mai mult...
 
Guvernul a adoptat ieri, o ordonanţă de urgenţă TVA= 5% la servicii de turism PDF Imprimare
Vineri, 05 Octombrie 2018 14:08

 

  Imagini pentru palatul  victoria  poza

     Guvernul a adoptat ieri, o ordonanţă de urgenţă prin care reduce la nivelul de 5% valoarea TVA-ului pentru seviciile turistice. Premierul Viorica Dăncilă a precizat că aceste măsură vine în sprijinul industriei turismului. 

Voirica Dăncilă: "Luăm  încă decizie imporantă pentur sprijinirea acestui sector. Reducerea cotei taxei pe valoare adăugată la 5% pentru cazare, servicii de restaurant, dar şi pentru utilizarea facilităţilor sportive, parcurilor de distracţii şi recreative. România va avea astfel cea mai redusă cotă de TVA din Uniunea Europenă aplicată în turism, iar experienţa din anii trecuţi dovedeşte că scăderea acestei taxe produce efecte pozitive în economie". 

 

Citeşte mai mult...
 
Enel ar putea deschide peste 700 de staţii electrice în România PDF Imprimare
Miercuri, 26 Septembrie 2018 14:43

   Conform  mediafax.ro,Italienii de la Enel ar putea investi în următorii 3-4 ani circa 15 de milioane de euro în staţii electrice în România, planuri mai concrete urmând a fi anunţate la mijlocul lunii noiembrie, scrie ZF.


Imaginea articolului Enel ar putea deschide peste 700 de staţii electrice în România: Vrem o reţea la nivelul ţării, nu doar unde suntem noi prezenţi

Enel ar putea deschide peste 700 de staţii electrice în România: Vrem o reţea la nivelul ţării, nu doar unde suntem noi prezenţi

 

Citeşte mai mult...
 
Pozitia CNIPMMR privind introducerea contraventiilor pentru lipsa noilor aparate de marcat PDF Imprimare
Luni, 17 Septembrie 2018 14:22

 Pozitia CNIPMMR privind introducerea contraventiilor pentru lipsa noilor aparate de marcat sub incidenta legii prevenirii nr. 270/2017

       Potrivit OUG nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie, sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic.

 

Citeşte mai mult...
 


Pagina 20 din 130

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home Ştiri Actualitate