Total Media News

Ultimele sitiri

Stiri premium
Dnul Iohannis a declarat ca intentioneaza sa decreteze " starea de urgenţă : PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 14 Martie 2020 19:10

                           

                                Imagini pentru justitie

    Omenirea se confruntă, în acest moment, cu o pandemie de Covid-19, confirmată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a infectat peste 130 000 de persoane şi a ucis peste 5.000. Pandemia este, totuşi, „controlabilă”, conform OMS, dacă guvernele ţărilor afectate iau în serios această ameninţare. Guvernul bulgar a decretat, deja, starea de urgenţă, Italia e în carantină, iar Japonia pregăteşte deja măsuri drastice în acest sens. În România, Avocatul Poporului a solicitat instituirea stării de urgenţă. În cazul în care ar fi decretată de către preşedintele Klaus Iohannis, această decizie presupune luarea unor măsuri drastice, precum şi posibilitatea restrângerii unor drepturi fundamentale.

În cazul României, decretarea „stării de urgenţă” este reglementată, în primul rând, în Constituţie, la articolul 93, sub titlul „Măsuri excepţionale”.

ARTICOLUL 93
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora

               

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 21 ianuarie 1999privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență

EMITENT
  • GUVERNUL

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 21 ianuarie 1999

Articolul 5
Starea de asediu se poate institui pe o perioadă de cel mult 60 de zile, iar starea de urgență, pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

Articolul 20

Articolul 20^

1În exercitarea atribuțiilor ce le revin pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile prevăzute la art. 7 alin. (1) pot emite ordonanțe militare, respectiv ordine, care sunt obligatorii, conform legii. (la 15-11-2004,

Art. 20^1 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 453 din 1 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 12 noiembrie 2004. )

Articolul 21(1) În funcție de situația operativă concretă, pe timpul stării de asediu sau al stării de urgență, Consiliul Suprem de Apărare a Țării poate dispune ca unitățile militare din forțele destinate apărării să fie trecute în trepte superioare ale capacității de luptă, potrivit planurilor întocmite, inclusiv completarea lor cu resurse umane și materiale, conform organizării la război. (la 10-10-2019,

Alineatul (1) din Articolul 21 , Capitolul 3 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 3 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 811 din 07 octombrie 2019 )

(2) Cheltuielile prilejuite de punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se asigură de către Guvernul României, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția acestuia.(3)

În condițiile alin. (1), instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public. (la 10-10-2019,

Articolul 21 din Capitolul 3 a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 164 din 3 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 811 din 07 octombrie 2019 )  


*
Citeşte mai mult...
 
Auto
LIQUI MOLY rămâne în Formula 1 PDF Imprimare Email
Joi, 12 Martie 2020 20:00

              

                                 https://www.liqui-moly.de/fileadmin/user_upload/Presse/Pressemitteilungen_DE/2020/03/F1_Liqui_Moly_Official-5.jpg

   LIQUI MOLY își prelungește angajamentul în Formula 1 și încheie cu această serie de curse un contract valabil până la sfârșitul anului 2022. La jumătate din toate cursele automobilistice vor putea fi văzute bannerele publicitare ale producătorului german de uleiuri și aditivi. „Nu am încheiat niciodată un contract de sponsorizare mai eficient decât acesta sub aspectul impactului media”, a spus Ernst Prost, directorul LIQUI MOLY.

    Timp de trei ani, până la sfârșitul sezonului 2022, LIQUI MOLY este acum „sponsor oficial” al Formulei 1. „Zona de acoperire unică a Formulei 1 ne permite creșterea notorietății mărcii LIQUI MOLY în toată lumea”, a spus Ernst Prost. Nu este vorba doar despre zona de acoperire. „Formula 1 constituie versiunea premium a sportului cu motor, iar LIQUI MOLY constituie opțiunea premium în domeniul uleiurilor și aditivilor. Publicitatea în Formula 1 constituie un semnal puternic atât pentru utilizatorii finali, cât și pentru sectorul comercial. Acest lucru ne ajută să ieșim în evidență din zgomotul de fond mediatic tot mai puternic.”

 

Citeşte mai mult...
 
Fotbal
FRF a decis suspendarea tuturor competițiilor fotbalistice pe teritoriul României PDF Imprimare Email
Joi, 12 Martie 2020 13:49

        Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis

                            să suspende toate

                competițiile până la data de 31 martie 2020.

         

                                            Imagini pentru frf logo

    Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România.

 

Citeşte mai mult...
 
Media-Publicitate
Leica finally releases S3 medium format DSLR flagship PDF Imprimare Email
Luni, 09 Martie 2020 19:34

                          First shown at Photokina 2018, the Leica S3 medium format DSLR flagship is now available for pre-order

     We first clocked eyes on a pre-production version of the S3 at Photokina 2018, and were pretty impressed during our very brief hands-on. Now Leica has officially launched the 64-megapixel medium format flagship, and as we predicted, the professional-focused camera is not cheap.

    The last Leica S-series flagship DSLR's image sensor had a resolution of 37.5 megapixels, which was quite impressive back then. Needless to say, camera technology has moved on quite a bit since, and at the heart of the S3 is a 30 x 45-mm CMOS image sensor at 64 million pixels.

That Leica ProFormat sensor works with the company's Maestro II image processing engine for light sensitivity of ISO100 to 50,000, up to 15 stops of dynamic range, a burst rate of three frames per second, and phase-detection AF. A 2 GB memory buffer should help smooth the workflow.

Citeşte mai mult...
 
Monden
Bucharest Coffee Festival 2020 PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 07 Martie 2020 09:57
      Este posibil ca imaginea să conţină: text
   Bucharest Coffee Festival este un eveniment unic cu un concept centrat în jurul cafelei, menit să aducă împreună consumatorii de cafea, profesioniștii din domeniul cafelei și cultura sociala creată în jurul acestora.
   Gândit atât pentru profesioniștii din comunitatea din cafea, cât si pentru publicul larg, acest festival este potrivit pentru toate tipurile de participanti, datorita continutului deosebit.
    Vizitatorii festivalului vor fii incantati de competitiile live, vor putea asculta asculta speakeri interesanti si vor putea testa cafele din toata lumea in zonele special amenajate pentru sampling.
Va asteptam in această frumoasă călătorie a cafelei de la boaba la ceasca. 
*
Citeşte mai mult...
 
Sanatate
Coronavirus disease 2019 (COVID-19)Situation Report –45 PDF Imprimare Email
Vineri, 06 Martie 2020 09:31

             Organizatia  Mondiala  a Sanatatii


         

                       Image result for bolnav


                   HIGHLIGHTS
•Five newcountries/territories/areas(Bosnia and Herzegovina, Gibraltar, Hungary, Slovenia, and occupied Palestinian territory) have reported cases of COVID-19 in the past 24 hours.
•In anticipation for an increase in the number of COVID-19 cases, the South-East Asia Region is preparing to roll out rapid response activities by engaging with communities, procuring personal protective equipment (PPE), and ensuring laboratories have the capacity to test for COVID-19 or ship samples to global referral laboratories. More information can be found here.
•The WHO Director-General emphasized the importance of implementing a comprehensiveapproach to mitigate the impact of COVID-19. Educating the population, expanding surveillance, caring for patients, and strengthening preparedness systems are key to interrupting transmission. The WHO Director-General’s remarks can be found here.
•WHO’s initiative called the WHO Network for Information in Epidemics (EPI-WIN) leverages all communications platformsto amplify evidence-based information.EPI-WIN has identified trusted sources and engaged with these “trust chains”. More information can be found in the Subject in Focus
     SITUATION IN NUMBERS 
total and new cases in last 24 hours
Globally 95 333 confirmed (2241 new)
China     80 565 confirmed (143 new)3015 deaths (31 new)
Outside of China14 768 confirmed (2098 new)
85 Countries/territories/ areas (5new)267 deaths (53 new)
WHO RISK ASSESSMENT
China                   Very  High
Regional Level    Very High
Global     Level     Very High
*
Citeşte mai mult...
 


Pagina 158 din 945

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home