Total Media News

Ultimele sitiri

Sport
SportAccord trebuie să stea la aceeaşi masă cu CIO PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 10 Mai 2014 14:40

      Marius Vizer :


           SportAccord trebuie să stea la aceeaşi masă cu CIO, în aceleaşi condiţii

       Noul preşedinte al SportAccord, Marius Vizer, a declarat, miercuri, în cadrul emisiunii "Ora de ProSport" de la Sport.ro, că organizaţia pe care o conduce şi Comitetul Internaţional Olimpic vor trebui să stea la aceeaşi "masă", în aceleaşi condiţii de respect şi de diviziune financiară.

                                  


      Marius Vizer consideră că nu este normal ca forul olimpic să se folosească de sportivi pentru a obţine venituri în urma Jocurilor Olimpice, iar apoi atleţii să fie finanţaţi între două ediţii de federaţiile naţionale.

"După Jocurile Olimpice, încasările au fost de 7,2 miliarde de dolari, iar federaţiile internaţionale participante şi care au organizat jocurile, 26 de federaţii, au primit împreună doar cinci la sută. Federaţiile naţionale, prin programele de copii şi juniori, trebuie să susţină sportivii, iar CIO şi comitetele olimpice vin şi iau crema sportivilor, îi duc la Jocurile Olimpice, după care îi rejectează încă patru ani pentru finanţare din partea federaţiilor naţionale. Eu vreau să creez un echilibru, să aduc sportul la mijloc. SportAccord este cea mai puternică organizaţie sportivă pentru că deţine toate mijloacele şi patrimoniul sportului, iar CIO deţine brandul. Dacă e să facem împreună evenimentul, trebuie să stăm la aceeaşi masă, în aceleaşi condiţii de respect şi de reciprocitate şi de diviziune financiară", a spus Vizer.

Citeşte mai mult...
 
Auto
“International Festival of Transporters: movement through music, trucks & bikes” 9-11 mai 2014, Jucu PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 10 Mai 2014 08:44
                             

                      T-FESTIVAL

                 9 May   2014   / 10 May   2014/ 11 May  2014
                                       

14:00 – 20:00 Booths Sponsors and Partners: Promotional activities at the sponsors’ stands
14:00 – 20:00 Skill competitions organized for professional drivers by IFPTR 
09:00 – 18:00 Scania Young European Truck Driver Competition 2014 - Final / Day 1 
15.00 – 16.30 ECOeffect workshop & Test Drive 
Special guests:
Radu Dinescu, Secretary General, UNTRR - Introduction ECOeffect 
in Romania
Patrick Philipp, Director, IRU Academy - ECOeffect - Objectives and 
achievements of the industry
Albu Attila, Ambassador, DUVENBECK - ECOeffect: A business perspective
ECOeffect - Demo-drive
Citeşte mai mult...
 
International
Vladimir Putin, pentru prima dată în Crimeea de la alipirea peninsulei. PDF Imprimare Email
Vineri, 09 Mai 2014 14:35

            Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ajuns vineri după-amiază în Crimeea pentru a asista la Sevastopol, sediul istoric al Flotei Ruse la Marea Neagră, la ceremoniile organizate cu ocazia victoriei asupra naziştilor, a anunţat presa rusă. Vladimir Putin va susţine un discurs în portul din Sevastopol, relatează Interfax, în pagina electronică.

                                                                  

    După susţinerea discursului, Putin va depune o coroană de flori la monumentul eroilor din Sevastopol, se va întâlni cu veteranii şi va asista la un concert.

     Avionul preşedintelui rus a aterizat vineri pe aerodromul Belbek, de unde a plecat către Sevastopol, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, confirmând o informaţie difuzată anterior de presa rusă. 

Citeşte mai mult...
 
Financiar
BCR acordă credite ipotecare cu dobânda fixă începând de la 5.25%, pe perioade de 3 sau 5 ani PDF Imprimare Email
Joi, 08 Mai 2014 19:10

       Banca Comercială Română (BCR) acordă credite de investiţii imobiliare cu dobândă fixă de 5,25% pentru o perioadă de 3 ani sau 5 ani, iar comisionul de analiză este ZERO.

                                  

      “În prezent suntem singura instituţie bancară care oferă împrumuturi imobiliare cu rate fixe competitive în  moneda  naţională. Aceasta este soluţia ideală pentru a oferi clienţilor certitudinea sumelor de plată lunare pe parcursul urmatorilor ani. Indiferent dacă un client optează pentru achiziţia primei locuinţe, relocarea într-o locuinţă mai mare sau pentru îmbunătăţirea locuinţei curente siguranţa de a şti exact cuantumul de plată lunar este critică şi de aceea încurajăm dezvoltarea creditarii ipotecare cu rate fixe, un produs deja împământenit pe alte pieţe“, a declarat Andrew Gerber, Director Produse Retail în cadrul BCR.

Citeşte mai mult...
 
Sport
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela SZABO, a dat startul la “Crosul Tineretului” PDF Imprimare Email
Miercuri, 07 Mai 2014 16:43

Miercuri, 07.05.2014,

 

      Gabriela SZABO, Ministrul Tineretului și Sportului a dat startul  „Crosul Tineretului” .

               

     Evenimentul a început la ora 10.30 în Parcul Tineretului din Bucureşti și a avut ca scop promovarea sportului de masă, educarea elevilor şi tinerilor în sensul unei activităţi constante de educaţie fizică sportivă. „Crosul Tineretului” a reunit peste 500 de alergători de toate vârstele, pentru o competiţie desfăşurată pe un traseu de aproximativ 2 500 m.

    "Acest cros se desfășoară azi în întreaga Românie. La aceeași oră s-a dat startul în mai multe orașe din țara noastră. Este un mesaj foarte clar pe care noi, Ministerul Tineretului și Sportului, împreună cu Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, dorim să-l transmitem copiilor, ca prin sport pot să crească frumos. În plus, așa cum îmi place mie să spun, prin sport avem o națiune mai frumoasă și mai sănătoasă. Avem nevoie de un număr cât mai mare de tineri să fie alături de noi și să se bucure de evenimentele pe care le organizăm ". a declarat Gabi SZABO

Citeşte mai mult...
 
Sporturi de echipa
Cupa Regelui la Oină – Ediția a II a. PDF Imprimare Email
Marţi, 06 Mai 2014 22:17

Cupa Regelui la Oina

     Federația Română de Oină în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Sportiv Român, având ca partener oficial - Federația Română de Rugby, organizează în data de 11.05.2014,incepand cu orele 11.00, unul din evenimentele cele mai de seamă din cadrul federației - Cupa Regelui la Oină – Ediția a II a. Evenimentul va avea loc pe Stadionul Național de Rugby,, Arcul de Triumf din București, intrarea la competiție fiind liberă.

   În cadrul acestui  eveniment se vor întâlni joc – echipa gazdă Straja București (în calitate de câștigătoare a Cupei Federației Române de Oină în anul 2013) și echipa Frontiera Tomis Constanța (în calitate de câștigătoare a Campionatului National  de Oină și a Cupei României în anul 2013).

   Competiția se va desfășura printr-un singur meci, între cele două echipe participante, iar în caz de egalitate se va trece direct la executarea loviturilor de departajare cu bastonul, pentru a putea desemna câștigătoarea Cupei Regelui din anul acesta.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 582 din 944

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home