Total Media News

Ultimele sitiri

Consumator
NASA a confirmat că vrea să trimită oameni pe Marte în 2035 PDF Imprimare Email
Duminică, 01 Iunie 2014 21:17

   Agenţia spaţială americană (NASA) a confirmat că intenţionează să trimită oameni pe Marte în 2035, dar a precizat că are nevoie de ajutor internaţional pentru ca acest lucru să fie posibil.

                

   Omul de ştiinţă Ellen Stofan a prezentat, în cadrul unui eveniment din Marea Britanie, planurile agenţiei spaţiale americane de a efectua o astfel de misiune în următoarele două decenii, informează dailymail.co.uk.

    Realizările NASA din ultimii ani s-au învârtit în jurul acestui plan de a trimite oameni pe Marte.

    Astfel, a fost creat lansatorul SLS (Space Launch System), care va fi capabil să transporte pe orbită încărcături de până la 130 de tone. Noua rachetă va fi folosită pentru a transporta astronauţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale şi pentru a-i ajuta pe oameni să exploreze limitele îndepărtate ale Sistemului Solar. De asemenea, a fost creată capsula Orion, care va putea să transporte în spaţiu până la şase astronauţi. Cele două "invenţii" îi vor ajuta pe oameni să aterizeze în viitor pe suprafaţa planetei Marte, înainte de a se întoarce pe Pământ.

Citeşte mai mult...
 
Imobiliar
Cat mai valoreaza apartamentele vechi in marile orase PDF Imprimare Email
Duminică, 01 Iunie 2014 19:40

             Unitatile locative din blocurile vechi, ce continua sa detina cea mai mare cota din piata vanzarilor de apartamente, au resimtit din plin efectele celor sase ani de recesiune economica.

                  

             Ce preturi practica acum proprietarii?

            Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro pe baza ofertelor listate pe portal, acest gen de unitati locative s-au depreciat si cu peste 50% fata de momentul de apogeu al pietei imobiliare (primavara lui 2008).  Cele mai semnificative scaderi au avut loc in Capitala, acolo unde preturile au cunoscut si cel mai mare avant in perioada de boom.

Analiza se refera la sase mari orase ale tarii si ia in calcul pretul mediu solicitat de vanzatori pentru unitatile locative cu una, doua si trei camere in martie 2008, fata de aprilie 2014. In mod previzibil, in Capitala au fost consemnate cele mai mari reduceri de pret in perioada mentionata, cu un declin de peste 50% la toate categoriile de apartamente vechi.

Pretul mediu solicitat pentru o garsoniera a scazut cu aproape 57%, de la 82.086 euro in martie 2008, pana la 35.600 euro in aprilie 2014.

Citeşte mai mult...
 
Sporturi individuale
CROS : Click ! sanatate PDF Imprimare Email
Duminică, 01 Iunie 2014 16:35

       Directia pentru Sport si Tineret a Municipiului Bucuresti


                                     

 


   Vă invită duminică, 8 iunie, în Piața Charles de Gaulles, să alergaţi pe traseul de 3,9 km, Start - Piața Charles de Gaulles – Bd. Constantin Prezan - Piața Arcul de Triumf – Bd. Kiseleff – Piața Victoriei - Piața Charles de Gaullea - Sosire.


Citeşte mai mult...
 
Esential
Oficial ne merge bine PDF Imprimare Email
Duminică, 01 Iunie 2014 13:28

              Ce a sacrificat Ponta de dragul statisticilor



               

      Rezultatele publicate recent de Ministerul Finantelor indica o tara prudenta si prospera, care si-a redus deficitul bugetar fata de primele patru luni din 2013.
      Ce se ascunde insa in spatele cifrelor oficiale si care ar putea fi efectele pe termen lung ale politicii adoptate de actuala guvernare?Deficitul bugetar al Romaniei dupa primele patru luni a fost de 0,28%, mult mai mic fata de nivelul de 1,19% din aceeasi perioada a anului trecut. 
       Explicatia ?
       Cheltuielile bugetare au fost reduse cu 3,8%, in vreme ce veniturile au crescut cu 4,4%. 
       Pana aici, toate bune si frumoase. Analizand insa mai departe, perspectiva asupra “performantei” bugetare se schimba. Si anume, cand vedem ce cheltuieli bugetare au fost reduse mai exact, adica cele cu investitiile. 
Citeşte mai mult...
 
Fotbal
Adrian Zamfir a cedat acțiunile Rapidului PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 31 Mai 2014 09:48

               Rapid București are, începând de vineri, noi acționari  !

                                               

    Președintele giuleștean Nicolae Manea a anunțat, vineri, la Digi Sport că omul de afaceri Adrian Zamfir a cedat oficial pachetul majoritar de acțiuni de la clubul alb-vișiniu către 4 persoane ce rămân, deocamdată, învăluite în mister.

"Nu vor nici ei să iasă în față, dar sunt oameni care vor binele Rapidului", afirmă Nicolae Manea, care dă asigurări că tranzacția s-a încheiat: "Mi-au arătat documentele semnate".

Totodată, președintele giuleștean a spus că transparența va fi asigurată la clubul alb-vișiniu, unde banii intră într-un singur cont, făcut în numele clubului de către administratorul judiciar.

Citeşte mai mult...
 
Stiri premium
Octavian Bellu şi Mariana Bitang au demisionat din COSR PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 31 Mai 2014 07:55

        Octavian Bellu, şi antrenoarea Mariana Bitang şi-au depus, vineri, demisiile din Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

                                      

     "Bellu şi Bitang au depus o cerere de demisie din cadrul COSR prin e-mail. Sunt membrii COSR ca persoane, nu din partea unei instituţii. Sunt nişte oameni recunoscuţi, personalităţi ale sportului. Decizia le aparţine în totalitate, urmează a fi aprobate în Comitetul Executiv. Dar ieri. am avut două şedinţe ale Comitetului Executiv, nu vom putea face una şi astăzi. Nu au motivat în niciun fel aceaste demisii", a declarat Dobrescu.

    Oficialul COSR consideră că Bellu a digerat greu înfrângerea de la preşedinţia instituţiei, ceea ce a condus la această decizie pripită în opinia sa. 

    "După ziua de ieri, este evident că au digerat greu o înfrângere. Ăsta e adevărul. Eu cred însă că sunt nişte gesturi pripite. Nu cred că se vor răzgândi, eu nu cred nimic. Nu am calitatea asta. Dar speranţa mea ca prieten al domnului Bellu, că suntem foarte buni prieteni, eu mă asociez cu ceea ce a spus doamna Gabi Szabo, că ar fi bine să cugete. E o vorbă deşteaptă. A fost până la urmă o competiţie importantă, dar nu cred că e bine să trecem la acte din astea. A fost o competiţie. Dacă dramatizăm toţi, după o astfel de competiţie, jumătate din ţară nu mai lucrează, altă jumătate din ţară se sinucide. Nu cred că e bine. Cred că uşor trecem prea în dramatic. Au fost nişte alegeri libere, deschise, avem un preşedinte, poate că nu e cel la care se gândea domnul Bellu, dar nu cred că s-a întâplat nimic. Cu tot respectul pentru dânşii, lumea sportului este intactă", a mai spus Dobrescu.

Citeşte mai mult...
 


Pagina 574 din 943

Bannere

total-media-news.ro
karate.info.ro
tmn-tv.ro
Magazin specializat piese auto
AutoPuls
Salonul Auto Bucuresti 2023

Sunteti aici: Home